Ziua Europei e şi ziua ta!
Poate că în contextul economic actual, gândul că facem parte din marea familie europeană nu e atât de încântător, însă merită să recunoaştem că nu e deloc de lepădat faptul că avem acest drept.
Şi când spun asta, mă gândesc în primul rând la situaţia mea: dacă România nu ar fi fost în Uniunea Europeană, eu nu aş fi avut acum atâtea drepturi şi nu mi-aş fi permis niciodată să studiez în Londra.
E-adevărat, suntem români şi adesea numai pentru asta trebuie să muncim de două ori mai greu pentru a demonstra cât suntem de buni, însă poate că asta face parte din datoria noastră faţă de Europa: să demonstrăm că merităm tot ce am primit şi că putem să ne schimbăm, atât imaginea negativă, cât şi obiceiurile proaste.
La mulţi ani, Europa! La mulţi ani, Romania!
Mircea Popescu 9:54 am on mai 18, 2009 Permalink
● Nu & Apa neagrã, Omag, Lollipop Shop, 2008.
Mircea Popescu 9:54 am on mai 18, 2009 Permalink
Pînã nu de mult, mi se pãrea caraghioasã Regina Angliei. Eram monarhist (britanic!), dar “imaginea” acestei monarhii – nu prea vechi, la urma urmei… – era totally uncool; simþeam, influenþat poate de modelul Prinþesei Diana, cã imaginea aceasta trebuie “upgradatã”, garderoba (acele pãlãriuþe, acele gentuþe… oh, my God!) schimbatã, pe scurt: brand-ul rebranduit. Elisabeta II a mers mai departe, surdã la cool, credincioasã unei devize beton: “Never explain, never complain” (nu explica ºi nu te plînge). ªi n-a explicat, ºi nu s-a plîns: nu a dat, în viaþa ei, nici un interviu! (A fãcut-o, în locul ei, “Lady Di”, mai mult decît ar fi trebuit…) Acum, cã a împlinit 80 de ani, inegalabila “granny naþionalã” a dat un bal la care a invitat toþi octogenarii nãscuþi în aceeaºi zi cu ea, a ieºit în bãtãtura din faþa castelului ca sã dea mîna cu supuºii – cu aceleaºi pãlãriuþe, aceleaºi gentuþe ºi-acelaºi zîmbet echidistant… Telejurnalele din toatã lumea au dat (aceleaºi) imagini cu Ea cãlãrind, vorbind cu cîinii personali, înclinîndu-se la trecerea convoiului mortuar al Prinþesei. Pare distantã ºi depãºitã – dar am vãzut-o, printre filmuleþele de arhivã scoase cu acest prilej, cum, încã tînãrã, participa din toatã inima la o cursã la Ascot, dînd din mîini ca o majoretã pentru a-ºi îndemna calul sã cîºtige! ªi nu mi s-a mai pãrut nici caraghioasã, nici depãºitã. Ea e cea mai reuºitã imagine a monarhiei britanice: cînd totul o ia razna, începînd cu familia, a-þi menþine calmul ºi-a nu ceda sirenelor tabloide este aproape eroic. Poate cã, într-adevãr, garderoba Reginei lasã de dorit; dar comportamentul Ei, nu. “Never”. Way to go, Liz!