Sfârşit de an

Ascultam ieri seară o emisiune la un radio londonez, în care moderatorul îi invita pe ascultători să găsească un nume pentru perioada dintre Crăciun şi Anul Nou.

Au sunat mulţi şi şi-au dat cu părerea, însă o descriere i-a atras atenţia realizatorului emisiunii: timpul dintre Crăciun şi Anul Nou e o perioadă marcată de un soi de grabă, de dorinţa de a scăpa cât mai repede de presiunea pregătirilor pentru sărbători şi de încheierea unui an; o vreme în care nimeni nu mai are răbdare să facă lucruri serioase, iar abundenţa şi excesul par formele cele mai potrivite pentru a descrie irosirea celor câteva zile rămase din an.

O stare de lucruri specifică dorinţei de a o lua de la capăt, de a şterge cu buretele greşelile sau insuccesele unui an care se încheie şi de a spera că lucrurile vor merge mai bine când numărătoarea zilelor din noul an începe de la 1. 1.

2008 a fost un an pe care l-am trăit foarte intens, în care am avut de-a face cu experienţe noi; s-au produs schimbări fundamentale în viaţa mea, pentru că am pus capăt unei etape şi am mers mai departe, într-o lume nouă, cu noi prieteni, cu alte aşteptări şi noi perspective. Am lăsat în urmă două etape esenţiale din viaţă, anii în care mi-am dat seama de sensul existenţei mele şi am conturat linia pe care trebuie să o urmez şi am început, pas cu pas, să descopăr noi şanse, noi posibilităţi, să conştientizez că pot cere mai multe de la viaţă.

Un an în care am muncit, în care am fost vesel, în care am legat noi prietenii, în care am făcut ce mi-am dorit dintotdeauna, în care m-am bucurat de fiecare lucru, un an la al cărui final rememorez toate lucrurile bune, toate realizările şi fiecare lucru sau persoană care m-au făcut să privesc cu încredere spre viitor.

Mărturisesc că dintotdeauna m-a obsedat ideea că aş putea face ceva în zadar, că aş putea pierde vremea de pomană, fără ca la final să mă aleg ceva. Şi poate că anul care a trecut m-a vindecat în mare măsură de o astfel de concepţie. Inregimentat într-un sistem care părea să nu-mi ofere prea multe perspective, aveam de multe ori să cred că mai bine de atât nu se poate, că aşa trebuie să fie.

Iar dacă ar fi să spun cu ce am rămas la încheierea anului 2008, cred că certitudinea de a fi pornit pe un drum care oferă sens trecutului şi proiectează un viitor bogat în perspective e ceea ce îmi rămâne, e cea mai importantă realizare.

La mulţi ani tuturor!

Un nou design pentru double-decker

Celebrele autobuze londoneze supraetajate vor trece în curând printr-o transformare esenţială, din dorinţa primarului Boris Johnson de a apropia cât mai mult aspectul acestora de clasicele Routemaster, folosite până în 2005 şi care mai bine de 50 de ani au fost emblema transportului în comun londonez.

Concursul de design pentru viitoarele double-decker şi-a desemnat de curând câştigătorii, cele mai bune proiecte fiind realizate de Aston Martin şi Foster Partners, Capoco şi Hector Serano.

Cum vor arăta autobuzele londoneze începând cu 2011, în imaginile de mai jos:

Sursa imaginilor, aici.

Schimbările din viaţa unui om

Trăim într-o lume aflată într-o continuă transformare. Inovaţiile, eficienţa, dezvoltarea sunt imperative care marchează existenţa fiecăruia dintre noi, mai mult sau mai puţin conştient.

Chiar şi atunci când avem impresia că timpul stă în loc şi că nimic nu se întâmplă, undeva, cineva produce acea schimbare, dă naştere acelei transformări care, într-un fel sau altul, aduce după sine un salt cultural, social sau economic.

Transformările din lumea dezvoltată, care pentru cei care s-au născut aici sunt lucruri perfect normale, te pot face să te simţi oarecum stingher şi rupt de realitate dacă în lumea din care vii o astfel de normalitate e un ideal. Ajungi să te întrebi: Unde am fost eu în tot acest timp? Ce am făcut eu în timp ce oamenii aceştia au creat atâtea lucruri?

Şi ajungi să conştientizezi că trăind într-un astfel de mediu, inevitabil, ajungi să treci printr-un proces dramatic de transformare: priorităţile, idealurile, dorinţele şi aşteptările ajung să se contureze într-un mod cu totul diferit.

De cele mai multe ori regreţi anumite alegeri ale trecutului sau alegeri pe care dacă le făceai mai devreme transformarea ta ar fi venit mult mai repede.

Schimbările din vieţile altor oameni, modul în care ei au atins anumite ţinte şi au depăşit obstacolele devenirii te fac să te gândeşti la propria schimbare, să îţi doreşti să nu mai pierzi vremea, să stai alături de oamenii care contează, să ai grijă de tine şi să nu uiţi că de cele mai multe ori, pentru a face lucrurile aşa cum trebuie, nu ai decât o singură şansă.

Românii în Londra

Îmi place să cred că una din valorile fundamentale care mă cararcterizează e faptul că nu discriminez pe nimeni; pot convieţui alături de orice fel de oameni, indiferent de rasă, credinţă sau statut social. Cred că e foarte important să înţeleg că fiecare om e deosebit în felul său şi că nu am absolut nici un drept să-l judec.

În ultimele zile, graţie vacanţei de iarnă, am avut foarte mult timp liber, ceea ce mi-a permis să iau la pas toate atracţiile turistice majore ale Londrei, din zona centrală şi din cartiere. După toate aceste ieşiri, am ajuns să am oroare de grupurile de turişti români.

Probabil veţi spune că sunt un încrezut şi că nu înţeleg bucuria sinceră a celor care văd pentru prima oară un oraş atât de frumos. Dimpotrivă, sunt perfect de acord că în faţa unor lucruri care te lăsă cu gura căscată nu poţi să rămâi sobru şi să nu trăieşti momentul.

Neplăcut e atunci când vezi grupuri de români în ditamai Trafalgar Square căţărându-se pe fântâna arteziană pentru a ieşi cât mai „mişto” în poză, în timp ce sute de alţi turişti admiră locul în linişte, conştienţi de semnificaţia lui şi nu de faptul că monumentele din preajmă sunt un decor perfect pentru fotografiile de HI5.

Ca să nu mai spun ce sentiment îţi trezeşte un astfel de peisaj atunci când eşti alături de colegi şi treci pe lângă astfel de grupuri. Ca norocul că niciunul dintre ei nu e atât de ager să realizeze că toţi cei din grupul de gălăgioşi vorbesc româna.

Sau cum îţi vine să intri în scaun când într-un double decker un român aproape că ţipă în telefonul mobil, spunându-le celor de-acasă cât e de „cool” să mergi cu un autobuz supraetajat, că face multe filmuleţe şi le va aduce acasă, dar şi că îşi bagă p…la în ea de Londra, că nu a găsit de lucru şi că mai bine merge în Italia. În timp ce toţi ceilalţi călători stau liniştiţi, doar-doar o termina individul poveştile nemuritoare la telefon.

Nu spun că nu sunt şi români de treabă, care ştiu cum să se comporte, pe ce ton să vorbească sau să dea dovadă de civilizaţie pe unde merg în Londra. Şi sunt conştient că nu sunt tocmai românii cei mai groaznici dintre toţi, într-un capitală în care parcă sunt adunate toate naţiile Pământului.

Însă îţi vine să îţi iei câmpii când dai de conaţionalii tăi mai peste tot, iar din comportamentul lor nu reiese altceva decât stilul balcanic de a face pe importanţii fără motive, de a ieşi din anonimat prin prostie şi ignoranţă, ca şi când educaţia şi toleranţa britanicilor nu sunt decât aspecte de pe seama cărora se poate profita.

În astfel de momente îţi dai seama că dacă despre poporul tău se spune ce se spune, e şi pentru că multe lucruri sunt adevărate. Iar ce-ţi rămâne de făcut e să araţi, prin exemplul tău personal, că există şi excepţii şi că românul poate fi şi educat, politicos, cultivat şi plin de resurse.

Sursa imaginii, aici.

Englezii la biserică

Se spune despre englezi că sunt serioşi, gravi şi foarte manieraţi. Ceea ce e foarte adevărat, odată ce ai ocazia de a cunoaşte englezi get-beget. Iar biserica e locul în care poţi cunoaşte foarte mulţi englezi care ţin la moştenirea lor religioasă, pentru care a fi anglican e sinonim cu a fi englez.

În Ajunul Crăciunului am participat la slujba festivă de la biserica „Saint Magnus The Martyr“, o biserică de peste trei secole, situată printre clădiri de birouri şi sedii de corporaţii, tocmai pe malul drept al Tamisei.

Sincer, nu mai văzusem o slujbă care să semene atât de mult cu ritualul romano-catolic de acum trei sute de ani: cântări în latină, procesiuni solemne, mult fast, muzică gregoriană, clerici îmbrăcaţi în veşminte „clasice”, vreo zece ministranţi care nu dădeau greş şi un cor cum nu credeam că poate exista într-o biserică anglicană.

După care, graţie unei invitaţii primite de la nişte români, la miezul nopţii, am participat la aceeaşi slujbă oficiată în biserica anglicană din Stratford, unde toată pompa şi solemnitatea dispăruseră şi accentul principal avea să cadă pe dialogul dintre preot şi cei care asistau la slujbă, ritualul fiind adesea întrerupt de anunţuri, indicaţii sau diferite momente artistice.

Aceeaşi biserică, două stiluri de abordare. În centrul Londrei, slujbe clasice, aproape identice cu cele catolice, iar la periferie, slujbe mai relaxate, de inspiraţie protestantă. Chiar dacă ritualul e acelaşi, modul în care sunt săvârşite e determinat de cei care formează respectiva comunitate anglicană.

E normal ca o biserică situată în inima Londrei să păstreze ritualul anglican clasic, dat fiind faptul că în zonă majoritari sunt englezii înstăriţi, de modă veche; în timp ce la periferie, biserica e formată în majoritate din imigranţi, oameni simpli, pentru care un ritual complicat şi muzica gregoriană sunt prea greu de digerat.

Cu toate astea, rămâne valabilă vorba aceea celebră, care spune despre Biserica Anglicană că „îl iubeşte pe Iisus cu un fin aer de superioritate din anul 597″.

Vacanţă

După puţină agitaţie, ceva stres şi multe lucruri noi care m-au luat cu asalt brusc, am păşit într-o vacanţă cât de cât meritată.

Timp de plimbări, o perioadă potrivită să vizitez locurile frumoase ale Londrei fără gândul că trebuie să fiu într-un anumit loc la o anumită oră, moment prielnic să socializez, să mă odihnesc şi să fiu vesel.

Anul e pe sfârşite. Şi se încheie foarte frumos, mai frumos ca niciodată…

Colinde in Piata Trafalgar

Piata Trafalgar din Londra e seara de seara locul in care diferite organizatii caritabile sustin concerte pentru a strange fonduri de la cei care ii asculta. Scuze pentru calitatea scazuta a filmuletului. Mai bine de atat telefonul meu nu poate filma. Mai multe clipuri aici.

Din Apple Store

Pentru prima oara intr-un Apple Store… Sunt pe Regents Street, intr-un magazin Apple imens… E prima oara cand scriu de pe un MacBook Pro.

Poti face ce vrei aici: sa cauti pe net nestingherit, sa manevrezi un iPod, un iPhone sau orice alt gadged creat de cei de la Apple. Nimeni nu iti are treaba…

Asa intra in sange dragostea pentru produsele lor…

Niciodată obosit, niciodată plictisit!

“You find no man, at all intellectual, who is willing to leave London. No, Sir, when a man is tired of London, he is tired of life; for there is in London all that life can afford.”

SAMUEL JOHNSON

Întâlnire cu Regina

Zilele astea am fredonat la nesfârşit imnul Marii Britanii, poate şi pentru măreţie cu care e interpretat, dar şi pentru mesajul pe care îl transmite, legat de binele şi prosperitatea Reginei, o persoană pe care o admir.

Personal, nu am avut încă ocazia de a o întâlni pe Regină, dar Mister Bean a întâlnit-o. Vedeţi mai jos în ce context şi cu ce urmări:

Imnul Marii Britanii poate fi ascultat şi fredonat aici.

Iarnă britanică

Primul lucru pe care ţi-l bagă în cap cei care află că urmează să pleci în Marea Britanie e avertismentul că acolo unde vei merge plouă când ţi-e lumea mai dragă, ceea ce face ca totul să fie deprimant.

Au trecut aproape trei săptămâni de când sunt în Londra şi nu a fost zi să stau doar înăuntru. Zilnic am ieşit, fie pentru că trebuia, fie pentru că ideea petrecerii unei după-amieze în camera de cămin nu părea prea tentantă, şi asta cu toate că lista lucrărilor pe care trebuie să le parcurg până după vacanţa de Crăciun m-a făcut la început să mă crucesc şi să cred că nu e timp de pierdut. Nici vorbă!

Iarna britanică e foarte blândă, iar ploile, de cele mai multe ori, sunt de scurtă durată şi în cantităţi mici, astfel încât nu te deranjează deloc. Umbrela e nelipsită din rucsac, însă adesea gluga de la geacă e suficientă pentru cei câţiva stropi. La plecarea din ţară, la fel ca soldatul în faţa unei lupte, am pornit pregătit, cu o geacă de iarnă Columbia bună de escaladări pe Himalaya, mult prea groasă pentru clima de aici, pe care nu am purtat-o deloc şi care sta în dulap neatinsă.

Un fular în jurul gâtului  şi o şapcă în cap sunt îndeajuns pentru a-ţi ţine de cald pe-afară, temperaturile de aici putând fi comparate cu cele din toamnele româneşti târzii.  Mai mult decât atât, de când sunt aici nu a nins deloc…

Nu are rost să mai spun că străzile şi magazinele sunt decorate de Crăciun, iar reducerile la produse sau ofertele 2 la 1 sunt la ordinea zilei, pentru ca goana după cadouri să fie şi mai palpitantă.

O iarnă frumoasă, blândă, alături de colegi noi şi de noi lecţii de viaţă. Poate cea mai frumoasă iarnă de până acum…

Bunica învaţă Engleza…

Un filmuleţ haios despre o bunică dornică de cultură engleză şi o nepoată enervantă…

Iubirea

Articol scris de Anca Nemeş

Când eram mică, nimeni nu mi-a spus ce e iubirea. Nici mama, nici bunica, nici tata, nu mi-au spus ce e iubirea. În schimb, mi-au arătat-o din plin. Dacă m-ai fi întrebat ce e iubirea, n-aş fi ştiut ce să spun, pentru că eu simţeam iubirea din plin.

Dar anii au trecut şi am ajuns să-mi dau seama că trebuie să învăţ ce e iubirea, pentru că prea puţini ştiau să îmi arate practic cum se manifestă iubirea. Iubirea devenise ceva comercial, era aruncată pe toate gardurile. Astfel încât şi eu am uitat cum e să simţi iubirea.

A trecut ceva vreme până când am simţit ce înseamnă să fiu iubită. Iar acum, când ştiu că sunt iubită cu adevărat, am uitat complet ce e iubire. Pentru că o simt!

De ce ai nevoie?

Experienţa de viaţă, locurile pe care le vezi şi împrejurările în care întâlneşti foarte mulţi oameni te fac să îţi dai seama că lucrurile de care ai nevoie cu adevărat sunt, de fapt, foarte puţine: un loc în care să te simţi binevenit, în care să faci lucrurile cu un rost, pentru un scop anume, conştient că eşti sprijinit şi ajutat atunci când treci prin momente dificile, toate nevoile vieţii de zi cu zi fiindu-ţi îndeplinite… sunt elemente care îţi permit să vezi cu seninătate totul, să simţi că evoluezi, că ai o şansă foarte puternică de a face ceva aşa cum se cuvine.

În definitiv, marea lipsă pe care o resimţi atunci când eşti departe e doar prezenţa celor pe care îi iubeşti…

Civilizatie

Nu credeam sa invat vreodata sa traiesc atat de frumos si de linistit cum traiesc aici de o saptamana, asta pentru ca, sincer, multe lucruri nu le stiam si asta nu neaparat la nivel de limba sau de cultura, ci in primul rand in ceea ce tine de viata de zi cu zi, de bunul simt al relatiilor dintre oameni, de faptul ca politetea e rasplatita cu politete, de faptul ca toti cei din jur sunt civilizati, organizati, mereu dispusi sa te ajute.

Am petrecut aproape toate dupa-amiezele de pana acum in biblioteci imense, in biblioteca de la colegiul meu sau in cea de la University of East London, in Stratford sau in biblioteca de cartier din Ilford, intrebandu-ma unde au fost toate cartile minunate pe care le am acum la dispozitie cand eram in tara? Sau cand am mai intalnit eu ocazia de a-mi cumpara o enciclopedie a ganditorilor antici de 800 de pagini cu doar cinci lire?

Sentimentul ca traiesti intr-un loc in care lucrurile merg asa cum trebuie si ai parte de lucruri fundamentale pentru formarea ta iti trezeste in minte un soi de framantare, gandul ca ai pierdut ceva timp in trecut, ca puteai face mai mult daca ti se oferea mai mult.

Ieri seara am iesit de unul singur la plimbare si in drumul meu am intalnit o fosta biserica anglicana scoasa la vanzare, cu tot cu casa parohiala si gradina. Am fost oarecum socat, auzisem de astfel de situatii, iar acum am ajuns sa le vad in realitate. Cum zice Tudor Chirila: in definitiv, “totul se vinde, se cumpara totul…”

Vino la Sfintirea noii Catedrale din Arad!

Sambata, 6 decembrie, Aradul va trai un moment istoric, cand va avea loc sfintirea noii Catedrale “Sfanta Treime” de catre Preafericitul Parinte Patriarh Daniel.

Un moment solemn pentru Arad, care incununeaza efortul comun al comunitatii aradene de a zidi o catedrala pe masura importantei orasului de pe Mures, noua catedrala fiind mostenirea directa pe care Preasfintitul Timotei, episcopul Aradului si Hunedoarei, o lasa generatiilor viitoare.

Un eveniment de maxima importanta si pentru comunitatea in care eu am crescut si m-am format, intrucat in ajunul sarbatorii Sfantului Nicolae, Preafericitul Parinte Daniel va sfinti Complexul parohial “Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul” din Bujac, cartierul meu, la zidirea caruia am contribuit si eu, fiind cel care a inmanat prima caramida mesterului cand a inceput zidirea centrului. De asemenea, tatal meu, impreuna cu echipa sa de colegi, a lucrat iconostasul noii catedrale aradene, filmuletele facute atunci putand fi vizionate aici.

Va invit sa veniti la Arad in perioada 4-6 decembrie si sa asistati la un moment istoric pentru Arad si pentru vestul tarii, sa vizitati un oras modern, plin de viata, cu o istorie profunda.

Informatii complete referitoare la programul manifestarilor dedicate momentului sfintirii noii catedralei si vizitei Preafericitului Parinte Daniel la Arad, gasiti aici.