Am ajuns cu bine!

Nici nu pot descrie cât de bine a decurs totul până acum, de la plecarea din Cluj şi până la sosirea pe aeroportul Luton din Londra şi mai apoi în continuarea formalităţilor la universitate şi la cazare.

Pur şi simplu, mi s-a cam rupt firul cu atâtea schimbări rapide în viaţa mea: am cunoscut zeci de tineri ca şi mine, din diferite ţări şi de diferite culturi, am trecut prin atâtea experienţe nemaîntâlnite până acum şi am luat contact cu foarte multe locuri pe care nu credeam că le voi vedea pe viu vreodată.

Chiar mă gândeam că anul trecut, pe vremea asta, în camera mea de cămin din Alba Iulia, pe când completam primele formulare, un asemenea vis părea aproape imposibil, cu atât mai mult cu cât foarte puţini oameni din jurul meu credeau într-o astfel de şansă. Însă viaţa e plină de surprize!

Schimbarea e termenul ce defineşte starea mea de spirit acum şi într-un astfel de ritm al transformării personale am intrat şi eu. Sunt atât de multe de spus, atât de multe lucruri şi situaţii pe care aş vrea să le descriu… în orice caz, pentru mine e foarte important că totul a mers ca la carte şi sunt conştient că prin disciplină personală, prin muncă şi perseverenţă voi face faţă tuturor provocărilor, de orice natură ar fi ele.

Am plecat!

După drumuri pe la toate autorităţile posibile, după analize şi testări şi numeroase pregătiri care de-abia acu’ câteva clipe au ajuns la final, pot porni liniştit spre King’s College din Londra, care îmi va fi loc de formare intelectuală pentru doi ani, cât timp durează masteratul… asta dacă nu rămân repetent.

A fost un drum greu, parcurs de unul singur, cu multe momente în care eram convins că n-am nicio şansă, însă în final, prin perseverenţă şi adesea încăpăţânare, visul de a fi acceptat la King’s s-a materializat.

Am plecat în seara asta din Arad, conştient că las în urma mea o etapă din viaţă, dar şi că am şansa de a trăi şi studia într-o altă lume, în care cel mai important lucru pentru mine e să nu uit de unde am plecat…

(În perioada de “tranziţie”, până ajung să mă stabilesc şi să termin cu nebunia începutului, de blog va avea grijă Anca, iubita mea. Toate bune!)

Debandadă

Pe cât de multă ordine şi curăţenie am ţinut în cameră până acum, pe atât de multă debandadă am făcut strângându-mi lucrurile pentru plecare. Oricum, experienţele anterioare şi-au spus cuvântul, iar de data asta am luat numai strictul necesar.

E ultima noapte pe care o mai petrec în patul meu, în camera mea, în casa mea. O nouă experienţă îmi stă înainte. Cum va fi? Ce voi învăţa? Mă voi întoarce sau îmi voi face un rost acolo? Întrebări esenţiale…

Oricum, eu sunt fericit, lucrurile sunt pregătite, m-am liniştit… Mai mult decât atât, se pare că voi prinde vreme frumoasă în Londra. Măcar în primele zile…

Cu porcu’ în Parlament

Tudor Chirilă şi băieţii de la Vama nu puteau să nu ne aducă aminte încă o dată cât de minunată e politica românească şi cine sunt cu adevărat cei care ne conduc.

Piesa “Tata taie porcu’”, de pe ultimul albul “Vama” a devenit imn electoral pentru promovarea candidaturii lui Lică, un porc obişnuit ce se vrea candidat la parlamentare. Cu platformă electorală, susţinere puternică şi mult tupeu, Lică are toate şansele. La fel ca şi confraţii săi din Parlament, actualmente candidaţi prin tot felul de colegii din ţară.

Siteul de campanie al porcului Lică e aici.

Să mai ziceţi dacă vorbele şi imaginile din clipul de mai jos nu reflectă realitatea:

Din viaţă

Agitaţie pentru nimic – Ieri s-a deschis magazinul Real în Arad. Înspre seară, crezând că nebunia deschiderii a luat sfârşit, am mers şi eu la cumpărături, că tot mă pregătesc de plecare. Când colo, mai rău ca la nebuni! Înghesuială, grilaje, zeci de tipi de la pază, intrare pe grupuri de câte 20, tot la 15 minute. Mă gândeam vor fi ceva oferte speciale de se intră aşa greu şi lumea se îmbulzeşte să toace banii. Când colo, în magazin, nimic neobişnuit, produse şi preţuri ca la Carrefour, diferenţe între preţul de la raft şi ce dai la casă, nimic ieşit din comun. La ce atâta agitaţie pentru a ajunge în Real? Poate pentru că e nou magazinul şi cum a fost terminat în grabă, mirosul de vopsea proaspătă e încă puternic.

Ceafă de porc – Foarte rar mi se întâmplă să privesc pe cineva cu dispreţ, însă aseară, tot la deschiderea Realului, aşteptând eu calm să-mi vină rândul la intrat, nu am putut să nu mă scârbesc de comportamentul infect al celor de la pază. O ceată de mitocani cu cefe groase, mai toţi raşi în cap, îmbrăcaţi asemenea trupelor speciale, îşi dădeau mari impresii în faţa mulţimii care aştepta după grilaj: ba pufăiau nesimţiţi din ţigară, rânjind cu lopeţile cariate la vedere, ba mai făceau o aluzie la domnişorica din primul rând ce aştepta cu fetiţa în braţe, într-un spectacol grotesc de imbecilism, tipic celor care au impresia că deţin puterea şi controlează soarta cuiva.

Confuz – Nu ştiu de ce, dar e pentru prima oară în viaţă când nu suport să văd încă din noiembrie decoraţii de Crăciun puse peste tot: brăduţi, globuri, moşi de ciocolată, beculeţe şi tot felul de ghirlande. Mă enervează, mi se par atât de comerciale, se duce pe apa sâmbetei tot spiritul Crăciunului.

Din nou la drum: Braşov şi Alba Iulia

Weekendul trecut am făcut iarăşi o nefăcută şi m-am pus pe drum, aşa, de unul singur, cu rucsacul în spate, având în obiectiv două locaţii pe care neapărat vroiam să le revăd înainte de a pleca în Marea Britanie: Braşovul (oraşul meu preferat) şi Alba Iulia (unde am terminat facultatea).

Aproape că uitasem că există ora 5 dimineaţa, însă m-am trezit, cu chiu cu vai şi am pornit tocmai spre cealaltă parte a oraşului, de unde trebuia să iau microbuzul “low-cost” care, pentru 55 de lei, avea să mă ducă de la Arad la Braşov. Microbuz pe care l-am aşteptat într-un frig de zile mari, dacă pot să spun aşa; noroc că timpul a trecut mai repede cât timp am am hrănit o pisică rătăcită pe-acolo, cu care am împărţit din sandvişul meu de drum.

În microbuz, boierie! Vreo doi călători, în rest linişte şi pace! Asta până la Deva, unde a urcat puhoiul. Totuşi, eu am avut noroc, pentru că lângă mine s-a aşezat o tipă frumoasă foc, care chiar avea chef de conversaţie., aşa că drumul alături de bruneta studentă la Filologie în Sibiu a fost pe cât de plăcut, pe atât de incitant. Normal, la atâta lume nu se putea să nu avem parte de vreun incident: după vreo jumătate de oră de mers, şoferul constată că a uitat un călător în Deva; nu vreau să mă gândesc prin ce a trecut doamna respectivă când şi-a dat seama că a rămas fără bagaje şi mijloc de transport în autogara Deva. În final, după o altă jumătate de oră de aşteptare în Simeria, călătoarea uitată, cu o falcă-n cer şi una-n pământ, s-a reîntors printre ceilalţi călători.

În Orăştie, o faţă de uriaş! Chiar în faţa staţiei de autobuz din Micro II, un panou imens cu faţa lui Adrian Păunescu, care se vrea din nou senator, de data asta din partea colegiului II Hunedoara. Pentru cine nu ştie, Păunescu e legat de judeţul Hunedoara prin soţia sa, care e originară din Haţeg şi pe care a cunoscut-o, cum altfel decât la cenaclu. Normal, peste tot afişele clasice cu un tip care se laudă că va face din Deva şi orăşelele din împrejurimi o metropolă de formula 1.

Continuarea relatării în pagina 2:

Băgat în seamă

Daily Business ia de bună constatarea mea cum că suntem codaşi în ceea ce ţine de siteul menit să ne promoveze frumuseţile turistice:

În schimb, un braşovean furios pe George Scripcaru crede că articolul meu despre edilul braşovean e un elogiu ieftin. Recunosc, am fost prea modest în aprecieri!

Ce să-i faci! Nu-i poţi mulţumi pe toţi!

Un dar nesperat

În anii de liceu eram destul de îngrijorat de faptul că Aradul, deşi oraş mare şi cu o importanţă religioasă deloc de neglijat, nu are, în catedrala ortodoxă, nicio raclă cu moaşte, aşa cum e la Timişoara, de pildă.

Ca să realizez acum că această frământare a avut un scop: în urmă cu două săptămâni, noua Catedrală ortodoxă din Arad a primit un dar la care nimeni nu s-ar fi gândit cu câţiva ani în urmă: fragmente din moaştele Sfântului Ioan Gură de Aur, donate de către cardinalul Angelo Camastri, eclesiarhul Bisericii papale din Roma, care vor rămâne permanent în Catedrala “Sfânta Treime”.

Moaştele sunt aşezate într-o raclă de argint, iar la unul din capetele acesteia sunt reprezentaţi Preafericitul Daniel, împreună cu Preasfinţitul Timotei, episcopul Aradului, Patriarhul României urmând să sfinţească monumentala catedrală arădeană la 5 decembrie a. c.

Sursa imaginii, aici.

Treburi, socoteli

Am ajuns cu bine acasă, după excursiile de la Braşov şi Alba Iulia, în care mi-am luat rămas-bun de la cei mai buni prieteni, înainte de plecarea în Marea Britanie. Ieri şi azi au fost zile cu multă treabă, însă am rezolvat repede şi uşor tot ce aveam de făcut, semn că lucrurile intră cum trebuie în linie dreaptă.

Am deja biletul de avion, ştiu exact în care campus voi fi cazat, hărţile, notiţele şi toată hărţogăria de care am nevoie sunt la locul lor, astfel încât zilele care au mai rămas sunt un prilej bun de a petrece mai mult timp alături de cei dragi.

Ca în faţa oricărei plecări într-o lume nouă, cu alte obiceiuri şi alţi oameni, sunt nerăbdător şi îmi fac multe gânduri sau planuri de bătaie, deşi sunt conştient că pus în faţa faptului împlinit lucrurile vor arăta puţin altfel. Las în urmă ceva, o anumită etapă a vieţii, simţind că în tot ceea ce îmi este dat să trăiesc e o anumită logică şi că totul se petrece cu un sens anume…

Încă pe drum!

După un weekend de milioane în Braşov (despre care neapărat voi scrie mai pe larg), am ajuns duminică seara în Alba Iulia, după multe peripeţii în Sebeş, pe o vreme groaznică, fără nicio cursă de legătură spre Alba. Am ajuns într-un final şi în Alba Iulia, unde am avut de rezolvat două treburi de dimineaţă, la facultate şi la fostul loc de muncă.

E puţin ciudat că trebuie să-mi iau rămas-bun de la toţi oamenii cu care mă întâlnesc. De asemenea, am uitat cât de stresant e să te trezeşti la 6.45, cu zăngănit de chei în uşă. O scurtă reamintire a anilor de facultate, cu bune şi rele, dar şi sentimentul de împăcare că provocările, oricât de neplăcute ar fi, nu pot să te distrugă.

Ne mai citim diseară, după 10. Toate bune!

Vinerea celor trei programe gratuite (9)

• Foobar 2000:

Un player audio excelent, pe care îl folosesc de ceva timp şi de care sunt foarte mulţumit. Sătul de un Winamp care tot la două zile vrea o nouă updatare, am instalat Foobar, un player audio care îşi face treaba foarte bine. Funcţii de bază, bine grupate, fără prea multă bătaie de cap. Îţi asculţi muzica, o mai organizezi puţin, mai reglezi un bas, un volum şi gata!

Poate fi descărcat de aici.

• iDaily Diary:

Una e să ai blog, unde mai cenzurezi anumite gânduri şi alta e să ţii un jurnal personal. Iar dacă ai nevoie de un progrămel care să-ţi permită, într-un mod simplu, dar şi sigur (pentru că îţi poţi proteja jurnalul printr-o parolă), să scrii de pe computer în jurnal ce grozăvii ai mai făcut de-al lungul unei zile, atunci iDaily Diary e soluţia perfectă. O singură pagină pentru fiecare zi din an unde să notezi ce ai tu mai personal.

Poate fi descărcat de aici:

• EssentialIPIM Free 2.81:

Şi pentru că tot vorbeam de jurnale, dacă se întâmplă să fii o persoană foarte ocupată, astfel încât trebuie să-ţi gestionezi foarte bine timpul, întâlnirile, îndatoririle de serviciu, proiectele pe care trebuie să le finalizezi etc., atunci EssentialIPIM e programul de care ai nevoie şi pe care toată lumea îl laudă, cu atât mai mult cu cât e uşor de utilizat, complet gratuit şi poate fi luat oriunde, pe un stick USB.

Poate fi descărcat de aici.

Plecat!

La ora la care voi citiţi acest articol, eu sunt într-un microbuz Vertrantis (ştiu, e reclamă, dar dacă CFR-ul nu mai dă reduceri la masteranzi, ce să facem?), undeva dincolo de Deva (bănuiesc că aşa va fi, articolul fiind programat). Sunt din nou pe drum, înspre minunatul Braşov, iar de aici vom mai vedea unde. Nu de alta, dar mi-a revenit dorul de ducă, plus că au mai rămas exact zece zile până la marea plecare.

Totuşi, am fost băiat cuminte şi v-am mai pregătit ceva: astăzi, pe la 14.30, veţi avea un nou articol din seria “Trei programe gratuite!”.

Prin urmare, un mini-concediu pentru mine, până înspre luni, când ne mai citim. Până atunci, să aveţi un weekend fain, cum se zice pe la Arad! Toate bune!

Acum mă puteţi înjura, că e liber la comentarii!

Trei la trei

Trei de la noi

• Pentru prima dată: 1.381.389 de tineri vor vota la parlamentare – Jurnalul Naţional;

• PSD, dator artiştilor care-l susţin în campanie - Evenimentul Zilei;

• Băsescu îl laudă pe Patapievici -Ziua;

Trei de la ei:

• Royal Bank of Scotland îşi reduce cu 3.000 numărul de angajaţi – BBC;

• Diplomat iranian răpit în Pakistan – Radio Australia;

• Obama cere mai mult ajutor pentru salvarea marilor producători de automobile din S. U. A. – The Guardian;

Cam cât de virgină să fie?

Fiecare are o viaţă personală, fiecare trăieşte aşa cum vrea, aşa cum crede că e bine, conştient, mai mult sau mai puţin, de faptul că alegerile pe care le face îi aparţin şi este direct răspunzător de ele.

Însă nu-i înţeleg pe cei care se găsesc atât atât de deştepţi încât ajung să-ţi dea ţie sfaturi în materie de relaţii şi să-ţi spună că dacă prietena ta nu e virgină, trebuie să o părăseşti şi să te dai de ceasul morţii să găseşti una. Nu contează cum eşti tu, nu importă ce-ai făcut tu, important e ca ea să nu fi fost deflorată. Pentru că aşa e bine! Iar dacă te mai şi gândeşti s-o iei de nevastă, atunci virginitatea ei e un “trebuie”!

Ceea ce mi se pare cea mai mare prostie şi o aberaţie perfidă! Mai putem noi judeca relaţiile în termeni atât de arbitrari? Mai poţi să ştii cu exactitate cât la sută de virgin trebuie să fii pentru a fi virgin? Nu primează oare iubirea peste formele acestea rigoriste, care par a nu avea nicio legătură cu viaţa?

Şi când spun asta, ştiu ce vorbesc! În facultate, un coleg se întâlnea cu o fată din anul meu şi totul mergea minunat. Se vedea că sunt fericiţi, că sunt un cuplu fericit şi toţi îi vedeau căsătoriţi. Până când s-a găsit cineva să-i bage-n cap tipului că trebuie să-ţi părăsească prietena, ea nefiind virgină. Ceea ce a şi făcut, distrugând-o pe biata fată. Ca să nu vă mai spun că după ea a început dezastrul relaţiilor eşuate pentru el.

Sincer, felul în care se polarizează problema aceasta a virginităţii mi se pare o născocire bolnavă. În definitiv, e o chestiune personală şi fiecare cuplu o tratează cum crede de cuviinţă. Nu cred că dacă prietena mea a avut relaţii sexuale înainte, asta o coboară cu ceva în ochii mei şi mă face să o privesc cu ură sau suspiciune.

Mi-a demonstrat că mă iubeşte şi că nu m-ar părăsi, iar ceea ce am trăit alături de ea e mult prea puternic pentru a mă face să o pedepsesc pentru ceva ce nu mai există, pentru o eroare din trecutul ei. Pentru că dacă o iubesc, trebuie să o şi pot ierta, nu? Cu atât mai mult cu cât nici eu nu sunt cu nimic mai bun decât ea! Iar fazele de genul: “Când o săruţi, îi săruţi pe toţi cei cu care a fost până atunci…”, mi se par o prostie cât casa!

În fond, mai mult contează experienţa ta de viaţă cu persoana iubită, momentele pe care le-ai trăit cu ea şi lucrurile care îţi plac la ea, decât prejudecăţile lumii şi verdictele stupide date de unii sau de alţii, care cred că viaţa stă în cuvinte şi în reguli, nu în experienţa convieţuirii cu celălalt, cu bune şi rele, cu poticneli, căderi sau ridicări…

Josef Fritzl, acuzat de crimă

Josef Fritzl, monstrul care şi-a sechestrat fiica timp de 24 de ani, timp în care a abuzat-o sexual, va face faţă acuzaţiilor de crimă, incest, viol şi sechestrare ilegală, în procesul care va judeca faptele sale în martie 2009.

Procurorii austrieci l-au acuzat astăzi pe Fritzl de crimă pentru faptul că în 1996 şi-a lăsat unul dintre copiii proveniţi din relaţia incestuoasă să moară, după ce acesta se îmbolnăvise.

Dacă va fi găsit vinovat de crimă, Fritzl va fi condamnat la închisoare pentru restul vieţii.

Părerea mea despre acest subiect, aici.

Ştirea întreagă, aici.

În imagine, Fritzl în vacanţă, în Tailanda.

Două de la Nike

• Nike Zoom LeBron VI:

Lansată de curând, noua pereche de Nike Zoom dedicată lui LeBron pare a rezolva principala problemă pe care o aveau în trecut, şi anume greutatea puţin prea mare. În prezent, o pereche din seria VI de LeBron trece cu puţin peste 400 de grame. În ceea ce priveşte preţul, o pereche costă în jur de 140 de dolari.

Merită amintit faptul că în decembrie va fi lansată varianta de LeBron VI de culoare neagră (“all-black”). Şi ca o curiozitate, în interior, pe limba pantofului, e inscripţionat cuvântul “Unstoppable”.

• Nike+ iPod Watch Remote:

La drept vorbind, acest gadget din seria Nike+ e un ceas, care în acelaşi timp încorporează  o tehnologie wireless specifică pentru a face lăgatura cu iPod nano. Propriu-zis, fără a mai fi nevoit să scoţi din buzunar iPod-ul, acest ceas, pe lângă că îţi indică ora, face accesul la funcţiile principale ale playerului, pentru mai multă comoditate atunci când alergi.

Tehnologia Nike+ se bazează pe parteneriatul dintre Nike şi Apple, iniţiat cu scopul de a crea o legătură concretă între pantoful sport pentru alergat creat de Nike şi playerul portabil iPod nano creat de Apple, astfel încât utilizatorii să aibă parte de o experienţă complexă atunci când aleargă: fie că ascultă muzică în timp ce aleargă, fie că urmăresc eficienţa antrenamentului (timpi, calorii consumate, distanţe parcurse etc).

Preţul unei asemenea minunăţii nu depăşeşte 70 de dolari.

Îndemnul bloggerilor: Alege!

Cred că dintre toate mesajele care promovează ideea de a ne exercita dreptul la vot pe 30 noiembrie, acesta e cel mai natural, cu un mesaj direct şi coerent, aşa cum se aşteaptă oamenii de rând să audă, deşi unii ar considera că anumite replici sunt deplasate. În definitiv, a merge la vot e o decizie personală şi fiecare alege pentru el înuşi. Oricum, ce ai putea să-i spui omului care nu mai are niciun strop de încredere în clasa politică şi în şansa de schimbare a României? Poate că numai lucrurile spuse pe şleau îl mai scot din indiferenţă. Sursa, Piticu:

Trei la trei

Trei de la noi:

Criza muşcă şi din economie: Atenţie, se închid fabrici – în Jurnalul Naţional;

Maşinile noi, scutite de taxa de poluare? – în Evenimentul Zilei;

Cartierul de lux din Pipera, scos la mezat – în România Liberă;

Trei de la ei:

Britanicii vor ca trupele ţării lor să fie retrase din Afganistan în următoarele 12 luni – la BBC;

Obama promite să grăbească găsirea lui bin Laden – la CNN;

Mieczyslaw Rakowski, ultimul prim-ministru comunist al Poloniei, a murit – în New York Times;

Unora le place “Family Guy”

După ce îl uită pe Stewie acasă, Peter, Louis, Chris şi Brian ajung să viziteze “Ground Zero” din New York, locul în care au fost cândva Turnurile Gemene ale World Trade Center.

Moment prielnic pentru Brian să-i ofere o nouă lecţie lui Peter şi prilej pentru o ironie fină legată de războiul din Irak şi motivele reale pentru care acesta a fost iniţiat. E cu tâlc concluzia pe care o trage Peter după toată prelegerea lui Brian: “So you’re saying we need to invade Iran?”. Clip din sezonul 7, episodul 4:

Alimente de bază

Hrana familiei Melander din Germania pentru o săptămână întreagă costă 375 de euro:

Hrana familiei Aboubakar din Ciad pentru o săptămână întreagă costă puţin peste un dolar:

Am parcurs cu mare interes un aşa-numit eseu fotografic, care ia în calcul sumele pe care zece familii din întreaga lume, clasificate în funcţie de nivelul de dezvoltare economică, le cheltuie săptămânal pentru asigurarea hranei.

Concluziile pot fi multiple: putem supravieţui şi cu mai puţin, sunt multe lucruri care nu se folosesc cu adevărat, diferenţele dintre ţările foarte dezvoltate şi ţările sărace sunt uriaşe, societatea de consum a distrus percepţia referitoare la nevoile reale ale oamenilor, împărţirea bunurilor Planetei e inegală şi lipsită de discernământ şi aşa mai departe. Vă las pe voi să vă spuneţi părerea!

Vedeţi întregul reportaj aici.

Scurt, dar cuprinzător (5)

• Google lansează videochatul pentru conturile de GMail – aici;

• Îţi place “Family Guy” sau eşti fan “The Simpsons”? Iată cine le “face” vocile – aici;

• Noua piramidă descoperită în Egipt îi aparţine mamei faraonului Teti – aici;

• Gus, (probabil) cel mai urât câine din lume, a murit – aici;

• Pasionat de artă? O galerie online cu peste 20.000 de tablouri şi biografiile celor ce le-au pictat – aici;

• Cele mai noi gadgeturi în materie de spionaj – aici;

• Cele mai bune şi cele mai proaste laptopuri Apple din toate timpurile – aici;

• Cum au ajuns zece dintre cele mai importante invenţii tehnologice să-şi primească numele – aici;

• Cei mai importanţi zece directori de companii sub 30 de ani – aici;

• Numele tuturor muşchilor din corpul tău şi unde sunt localizaţi – aici;

Vizitaţi-ne ţara, deşi nu o cunoaşteţi!

E de-ajuns să vizitaţi acest site, siteul oficial al României, destinat turiştilor care vor să viziteze ţara, după care să-l comparaţi cu acest site, siteul similar al Poloniei.

Dacă siteul Poloniei e o adevărată enciclopedie virtuală pentru posibilul turist, siteul României e total rămas în urmă.

Mi-a fost îndeajuns să mă uit la informaţiile legate de Arad. Turiştilor le este recomandat “Taxi Getax”,, în mare vogă acum zece ani, acum o firmă aproape invizibilă, telefonul naţional de urgenţă 112 nu e menţionat nicăieri, ambulanţa e încă la 961, iar fotografiile sunt de prin ‘91, pe când se punea piatra de temelie la noua catedrală.

La polonezi, dimpotrivă, toate detaliile sunt explicate într-o engleză amicală, siteul e adus la zi, grafica e excelentă, iar turiştii, informaţii din timp, pot alege o groază de destinaţii pentru a-şi petrece timpul. Plus că pe prima pagină a siteului sunt ştiri proaspete, bineînţeles, legate de turism şi Polonia.

Asta numai ca să vorbim despre şansele pe care le pierdem nepromovând într-un mod coerent cele mai frumoase locuri ale ţării noastre. O fac alţii în locul nostru, în ţara lor.

Vrei să râzi cu poftă? Intră pe Hi5!

Văd că pe zi ce trece tot mai mulţi dintre prieteni sau cunoscuţi renunţă la serviciile Hi5, îndreptându-se spre reţele mult mai serioase, lipsite de cocalari şi piţipoance.

Scriam cu ceva timp în urmă despre impresiile pe care mi le-a făcut Facebook şi nu m-am înşelat: i-am găsit acolo pe cei mai buni bloggeri ai momentului, oameni din media, artişti, olimpici, foşti sau actuali bursieri şi chiar un club al departamentului în care voi studia la King’s College. O companie mult mai selectă: Florin Grozea, Vali Bărbulescu, Cristian Manafu, Bobby Voicu sau  Ovidiu Purdea, ca să dau numai câteva nume “de la mine”. Ceva cu totul diferit: dacă Hi5 e o reţea utilizată în anii adolescenţei, Facebook-ul e deja pentru treptele superioare.

Dar îndeajuns cu reclama gratuită! Nu mai intrasem pe Hi5 de foarte mult timp şi chiar eram curios să văd cum au mai evoluat “profilele” de pe-acolo. Fără să-mi dau seama că mă voi distra copios pe seama unor comentarii sau că nu voi înceta a mă mira ce le poate debita unora capul.

De pildă, mesajele de stare de pe Hi5 sunt atât de profunde, încât mă şi mir de unde atâta seriozitate filosofică printre sclipici, inorogi şi inimioare. De pildă:

Ce zice o “ea”: “Cine se naşte-creşte, cine creşte-iubeşte, cine iubeşte-suferă, cine suferă-moare, cine moare-scapă“. Cât dramatism, câtă sensibilitate. E ca şi cum ţi-ar spune că moartea e soluţia eliberatoare.

Ce zice un “el”: Nu prea multe, doar atât: “Sunt cel mai tare!“. Ca ce chestie?, cum ar fi zis un prof’ de-al meu.

Şi iarăşi o ea: “am un tablou an el e chipul tau“. În care “an” vrea să fie “în”.

Sau un comentariu de gibon la o fotografie cu un târg de carte: “frumos targ! ..cam putine animale!?!“. Probabil că acesta, văzând atâtea cărţi şi atâţia oameni de cultură s-a simţit în postura soţului vacii la poarta nouă.

Ca să nu mai vorbesc de comentariile de la fotografii, de genul: “da şi mie i-mi place sapk lui….k doar e de la me” . Detalii preţioase, legate de şepci.

Ce-a ajuns şi Hi5-ul ăsta, ceva de speriat! Nu degeaba îl critică atâţia şi Bad Pitzi îşi face trafic puternic comentând pozele cu piţipoance.

Bine, nu zic că nu se pot face şi  lucruri bune, că nu există şi grupuri sau profile serioase pe Hi5. Problema e că într-o mare de stupizenie, cele câteva excepţii sunt aproape de neobservat.

Aşa că dacă vreţi câteva minute de relaxare, o incursiune mai adâncă în profilele de pe Hi5 vă va face să zâmbiţi, să vă miraţi, să vă îngroziţi sau să înjuraţi, uneori putând experimenta aceste senzaţii concomitent.

Trei la trei

Trei de la noi:

Criza economică, judeţ cu judet – în Cotidianul;

Soarta şomerului de 50 de ani – în Evenimentul Zilei;

Micul hacker român, sprijinit de catolici – în Jurnalul Naţional;

Trei de la ei:

Bush regretă că a făcut anumite afirmaţii neispirate şi se gândeşte să scrie o carte – la CNN;

Un câine fără păr, originar din Peru, câinele “oficial” al familiei Obama? – la BBC;

Fetiţa care luptă pentru dreptul de a muri acasă – la SKY News;

Cam multă engleză!

Îmi cer scuze pentru cele trei lecţii de Limba Engleză care au căzut pe blog ca din senin, dar am vrut să recuperez pentru săptămânile trecute. Oricât de disciplinat aş fi în organizarea activităţilor, nu întotdeauna pot realiza ceea ce îmi propun. Şi pentru că tot văd în statistici că mulţi au nevoie de lecţiile astea, nu puteam să nu răspund onoratei clientele. Aşadar, engleză cât încape!

Învaţă singur Limba Engleză (6)

• Descarcă toate lecţiile de până acum, de la 1 la 6, într-un singur document, aici.
• Descarcă numai lecţia curentă, aici.

Lecţia 6

GENITIVUL

PRONUMELE ŞI ADJECTIVELE DEMONSTRATIVE “THAT” şi “THOSE”

NUMERALELE CARDINALE

NUMERALELE ADVERBIALE

1. Genitivul:

- în limba engleză contemporană deosebim două feluri de genitive:

a. Genitivul in ‘S (The Possessive Case, numit uneori şi Saxon Genitive) sau genitivul sintetic, care se formează cu ajutorul apostrofului plus S (‘S), adăugat substantivului care îl indică pe posesor, atunci când substantivul este la singular, şi al apostrofului fără S, atunci când substantivul posesor este la plural (în cazul substantivelor cu pluralul regulat):

the student’s teacher = profesorul studentului
the students’ teacher = profesorul studentilor
însă: the children’s desks = băncile copiilor.

- genitivul în ‘S este folosit aproape exclusiv cu substantive care desemnează persoane sau uneori cu substantive nume de animale:

John’s hair is brown.
The pupil’s book is on the table.
The dog’s name is Wings.

b. Genitivul prepozitional (The Prepositional Genitive) sau genitivul analitic, care poate fi folosit atât pentru fiinţe, cât şi pentru lucruri:

The walls of the room are white.
The chair of the teacher is brown.

2. Pronumele şi adjectivele demonstrative “THAT” şi “THOSE”:

- pronumele demonstrativ THAT desemnează un obiect mai îndepărtat în spaţiu sau în timp.
- el are aceeaşi formă pentru toate genurile şi se traduce prin: ACELA, ACEEA, ACEL, ACEA, în functie de genul substantivului românesc pe care îl determină:

That is a student (Acela /aceea/ este student/a)

- THAT poate fi atât pronume, cât şi adjectiv demonstrativ:

That boy is a pupil (adjectiv) – Acel baiat este elev.
That is a wall (pronume) – Acela este un perete.

- pluralul lui THAT este THOSE şi se traduce prin ACEIA, ACELEA, ACEI, ACELE:

Those girls are pupils – Acele fete sunt eleve)
Those are good pupils – Aceia /acelea/ sunt elevi /eleve/ buni /bune)

3. Numeralele cardinale:

a. Numeralele cardinale reprezentând numerele între 13 şi 19 se termină în sufixul - TEEN:

13 thirteen; 14 fourteen; 15 fifteen; 16 sixteen; 17 seventeen; 18 eighteen; 19 nineteen;

b. Numeralele cardinale reprezentând zecile între 20 şi 90 se termină în sufixul - TY:

0 thirty; 40 fourty; 50 fifty;

c. Între zeci şi unităţi se pun liniuţe de unire:

68 sixty-eight; 23 twenty-three;

d. După sute, când acestea sunt urmate de zeci sau unităţi, se pune conjunctia AND:

105 one hundred and five; 738 seven hundred and thirty-eight; 217 two hundred and seventeen;

e. Numeralele HUNDRED, THOUSAND şi MILLION nu primesc terminaţia – S când sunt precedate de alte numerale:

300 three hundred; 5,000 five thousand (fifty hundred); 2,000,000 two million;

- aceste numerale (inclusiv TEN), când sunt folosite nedeterminat devin substantive şi primesc terminatia -S:

Thousands and thousands of young people practise sports (Mii si mii de tineri fac sport)
There are hundreds of old trees in the park (Sunt sute de copaci batrani in parc.)

f. Grupele de trei cifre reprezentand sute, mii, milioane etc. se despart prin virgula:

6,000 six thousand; 1,000,000 one million

- în schimb, zecimalele se despart prin punct:

1.5 one point five ; 8.56 eight point fifty-six sau eight point five six ; 0.4 (.4) point four

g. Numeralul A (ONE) BILLION are sensul de un trilion în Anglia şi un miliard în S.U.A.

h. Anii se citesc în grupe de două cifre:

1968 nineteen sixty-eight sau nineteen hundred and sixty-eight

i. Numerele de telefon se citesc pronunţându-se fiecare cifră:

163809 one-six-three-eight-o(ou)-nine

j. Numeralul cardinal se foloseşte când se indică numărul unei case, al unui tramvai, al lecţiei etc. şi el urmează substantivului respectiv:

no.12 – number twelve; tram 5 – tram five; lesson 2 – lesson two

4. Numeralele adverbiale:

once = o dată;
twice = de doua ori;
three times = de trei ori;
four times = de patru ori ş.a.m.d.

- cele patru operaţii aritmetice de bază se numesc:

addition = adunare;
subtraction = scădere;
multiplication = înmulţire;
division = împărţire;

Învaţă singur Limba Engleză (5)

• Descarcă toate lecţiile de până acum, de la 1 la 6, într-un singur document, aici.
• Descarcă numai lecţia curentă, aici.

Lecţia 5

VERBUL “TO BE” (Indicativ Prezent)

PRONUMELE ŞI ADJECTIVELE DEMONSTRATIVE “THIS” şi “THESE”

ADJECTIVUL

1. Verbul “TO BE” la Indicativ Prezent (The Present Indicative):

- forma afirmativă:

I am = (eu) sunt
You are = (tu) eşti
He is = (el) este; She is = (ea) este; It is = (el, ea) este
We are = (noi) suntem
You are = (voi) sunteţi
They are = (ei, ele) sunt

- forma interogativă:

Am I? = sunt (eu)?
Are you? = eşti (tu)?
Is he? = este (el)?; Is she? = este (ea)?; Is it? = este (el, ea)?
Are we? = suntem (noi)?
Are you? = sunteti (voi)?
Are they? = sunt (ei, ele)?

- forma negativă:

I am not = (eu) nu sunt
You are not = (tu) nu esti
He is not = (el) nu este; She is not = (ea) nu este; It is not = (el, ea) nu este
We are not = (noi) nu suntem
You are not = (voi) nu sunteti
They are not = (ei, ele) nu sunt

- forma interogativ-negativă:

Am I not? = nu sunt (eu)?
Are you not? = nu esti (tu)?
Is he not? = nu este (el)?; Is she not? = nu este (ea)?; Is it not? = nu este (el, ea)?
Are we not? = nu suntem (noi)?
Are you not? = nu sunteti (voi)?
Are they not? = nu sunt (ei)?

- în vorbirea curentă, se folosesc adesea forme contrase ale verbelor auxiliare, la afirmativ şi la negativ.

- formele contrase pentru verbul TO BE se obtin fie prin reducerea primei vocale a verbului şi punerea unui apostrof între subiect şi verb, fie prin contragerea vocalei O din negaţia NOT şi înlocuirea acestei litere prin apostrof.

2. Pronumele şi adjectivele demonstrative “THIS” şi “THESE”:

- THIS desemnează un obiect apropiat în spaţiu sau timp.

- are aceeaşi formă pentru toate genurile şi se traduce prin ACESTA, ACEASTA, ACEST sau ACEASTĂ, în functie de genul substantivului românesc pe care îl determină:

This student is good. (Acest /această/ student/ă este bun/ă).

- THIS poate fi atat pronume, cat si adjectiv demonstrativ.

This exercise is good (adjectiv)
This is a good exercise (pronume)

- forma corespunzatoare plurală pentru THIS este THESE = ACEŞTIA, ACESTEA:

These boys are pupils (adjectiv)
These are good books (pronume)

3. Adjectivul:

- în limba engleză, adjectivul este invariabil, având o singură formă pentru toate genurile şi pentru ambele numere:

a good boy = un băiat bun ; a good girl = o fată bună ; two good boys = doi baieţi buni ; two good girls = două fete bune

- în limba engleză, adjectivele folosite ca atribute, oricâte la număr, precedă în general substantivul pe care îl modifica:

a good red pencil ; a bad brown paper

- în exemplele:

the sky is blue; the chairs are brown,

adjectivele blue şi brown sunt folosite ca nume predicative. Ca atare, ele urmează substantivele pe care le modifică.

Învaţă singur Limba Engleză (4)

• Descarcă toate lecţiile de până acum, de la 1 la 6, într-un singur document, aici.
• Descarcă numai lecţia curentă, aici.

Lecţia 4

GENUL SUBSTANTIVELOR

PRONUMELE PERSONAL

PLURALUL SUBSTANTIVELOR

1. Genul substantivelor:

- în limba engleza există trei genuri:

• Genul MASCULIN – substantivele care desemnează persoane de sex bărbătesc şi uneori animale:

father = tată ; dog = câine

• Genul FEMININ – substantivele care desemnează persoane de sex femeiesc şi uneori animale:

mother = mamă ; cat = pisică

• Genul NEUTRU – substantivele care desemnează obiecte, noţiuni abstracte şi animale, când nu se specifică sexul:

chair = scaun ; horse = cal

• Unele substantive care pot desemna atât persoane de genul masculin, cât şi de gen feminin, fac parte din categoria genului COMUN:

teacher = profesor, profesoară ; student = student, studentă ; friend = prieten, prietenă

2. Pronumele personal:

- formele pronumelui personal în limba engleză

I = eu;
YOU = tu;
HE = el; SHE = ea; IT = el, ea;
WE = noi;
YOU = voi;
THEY = ei, ele

- pronumele I (eu) se scrie întotdeauna cu literă mare, indiferent de locul sau în propozitie.

- HE (el) se foloseşte pentru persoanele de genul masculin, iar SHE (ea), pentru persoanele de genul feminin;

- IT este pronumele personal pentru genul neutru, persoana a III-a singular, şi înlocuieşte restul substantivelor din limba engleză, adică cele care denumesc lucruri şi animale.

- în mod excepţional, pronumele HE sau SHE sunt folosite pentru a denumi anumite animale domestice, precum dog sau cat.

- spre deosebire de limba română, în engleză este obligatorie prezenţa pronumelui înainte de verb, limba engleză fiind o limba analitică, care nu are desinenţe deosebite pentru fiecare persoana.

I am a teacher (Sunt profesor, profesoara)
He is a student (E student)
They are men (Sunt bărbaţi)

3. Pluralul substantivelor:

- în general, pluralul substantivelor se formează adăugând terminaţia -S la forma singularului:

a boy – boys ; a desk – desks ; a pen – pens ; a cat – cats

- substantivele MAN şi WOMAN fac excepţie de la aceasta regulă, având pluralul neregulat:

a man – men ; a woman – women

La realizarea acestui articol au fost folosite serviciile gratuite oferite de Scribd. Ai un document pe care vrei să îl oferi şi altora? Fă-ţi un cont acum, printr-un simplu click pe logo!

A nu renunţa la un proiect

Pe zi ce trece îmi dau seama cât de mult contează anumite alegeri pe care le fac şi cât de important e să nu renunţ, oricât de greu mi-ar fi sau oricât de obositor mi s-ar părea, la anumite direcţii de studiu sau proiecte pe care le-am început. Normal, pentru cei care privesc din exterior, un efort personal sau o încercare originală de a crea ceva nu reprezintă o realizare prea mare şi poate prea puţini ar înţelege sensul unei anumite acţiuni.

Şi chiar dacă nu te poţi baza pe sprijinul concret al cuiva, cred că e foarte sănătos, chiar şi numai pentru disciplina personală, să te ţii de un anumit lucru, să descoperi, să cauţi şi să nu vegetezi într-o existenţă lipsită de inovaţie şi provocări.

Mă gândesc la fazele de început ale unor proiecte, fie că e vorba de Google sau Green Day, cărora nimeni nu le dădea vreo şansă de reuşită, iniţiative în care prea puţini au putut să identifice sanşe clare de reuşită şi dezvoltare, însă care, prin perseverenţa şi dedicarea celor care le-au susţinut din primele clipe, când totul nu era altceva decât o “afacere de garaj”, au ajuns ce sunt astăzi.

Fiecare se străduieşte să facă un anumit lucru, cu toţii ne dorim să reuşim, să lăsăm ceva în urmă,  să fim originali. Şi deşi resursele există şi am putea face toate astea, adesea plictiseala, oboseala sau comoditatea ne îndeamnă să renunţăm la provocări, stres şi consum intelectual pentru ceea ce avem impresia că ne va aduce linişte.

Cea mai mare prostie, o greşeală fundamentală! Dacă faci ceva, fie că înveţi, scrii, pictezi, practici un sport, întreţii un blog sau mai ştiu eu ce, cred că e esenţial să nu renunţi, justificând că e prea greu să rămâi la înălţime, că nu ai timp, că nimeni nu te ajută.

Pentru că în viaţă tocmai în asemenea situaţii se produc diferenţele majore dintre unii oameni care reuşesc şi ceilalţi care se pierd pe drum: perseverenţa, atitudinea pozitivă şi chiar încăpăţânarea de a nu se lăsa doborâţi de presiuni sau greutăţi sunt atuurile celor care ştiu ce vor, care vor reuşi în ceea ce şi-au propus.

Imagini care vorbesc (6)

1. De mic se învaţă cu prostiile. De-ar fi numai asta, dar mai nou ascultă şi “Paraziţii”!

2. Surprins asupra faptei. Vai de urechile sale!

3. Nu vă uitaţi cât e de drăgut. Fiţi atenţi ce lăbuţe are!

Şi uite că s-au întâlnit!

De voie de nevoie, George W. Bush l-a primit pe Barack Obama, noul preşedinte ales al S.U.A., la Casa Albă. Barack, însoţit de soţia sa Michelle, a venit să vadă Casa pe care o va lua în primire peste vreo 70 de zile.

Un subiect fierbinte al întâlnirii dintre cei doi “preşedinţi” l-a reprezentat eliberarea unor prizonieri de la Guantanamo Bay şi transferarea acestora la închisori din State.

Momentul întâlnirii dintre Obama şi Bush, mai jos.

Ştirea pe larg, aici.

Din viaţă

Imprundenţă – Ce poate fi mai “nasol” decât să verşi pe tot biroul o porţie de iaurt pentru băut! Nu că ar fi rău pentru birou, dar e vorba de o bunătate de Campina cu piersici pe care o pierzi. În asemenea momente îmi dau seama cât de eficientă e o lavetă şi cât de deştept a fost cel care a inventat-o (mai degrabă o “cea”, dar nu vreau să par misogin);

Neîncredere – Sunt şapte metri între produsele tale puse pe banda de la casă şi produsele clientului ce vine după tine şi e imposibil ca produsele să se-ncurce între ele. Însă tipul din spatele tău preferă să-şi marcheze teritoriul prin avertismentul “Clientul următor” orice ar fi. A devenit o obligaţie fundamentală a cumpărătorului posesiv: “Ce-i al meu, e numai al meu. Să se ştie!”;

Intimitate – Mi se pare mie sau mâncarea cumpărată în oraş, fie că e de la Mac, KFC sau fast-foodul improvizat de la Kaufland, e mult mai bună atunci când o iei la pachet şi o mănânci acasă? Pe lângă că te simţi mai bine (deh, ai scăpat de gătit!), nu ai sentimentul acela că trebuie să-nfuleci şi să te cari. Aţi observat vreodată cum se comportă lumea într-un fast-food? Ca şi când ar mânca din obligaţie, dând impresia că pentru altceva au venit acolo, nu pentru a mânca.

Mulţi amici, puţini prieteni!

Nu prea am încredere în cei care se laudă că au foarte mulţi prieteni, şi asta pentru că e foarte greu pentru cineva să întreţină o prietenie adevărată cu zeci de oameni. Prietenii sunt puţini. Cei care te cunosc cu adevărat şi te acceptă aşa cum eşti, care te înţeleg şi cărora le pasă de soarta ta, sunt, cu adevărat, mult mai puţini decât cunoscuţii de ocazie, decât amiciţiile pe care le legi în diverse împrejurări sociale şi care, în definitiv, nu au de-a face cu tine atât de des şi pentru care contezi într-o măsură mult mai mică.

A fost o vreme în care am crezut că a lega cât mai multe prietenii e un lucru de dorit, fără să realizez că o prietenie nu se poate naşte din senin, doar pentru că numeşti pe cineva prieten, fără să-l cunoşti mai îndeaproape. A fost o perioadă a încercărilor. Însă a venit şi momentul în care presupusele prietenii au trebuit să înceteze şi să rămână în picioare chiar numai acele prietenii adevărate. Fire selectivă, omul învaţă să îşi ordoneze viaţa în funcţie de preferinţe, de ceea ce simte, de experienţele trecutului.

Conştient că nu mă pot hazarda să-i numesc pe toţi cei pe care-i cunosc prieteni, am păstrat prieteniile care contau pentru mine, prietenii în care am investit şi în care voi continua să mă implic.

Ne este dat să cunoaştem foarte mulţi oameni, însă prea puţini pot fi numiţi adevăraţi prieteni. Şi poate numai unul dintre toţi aceşti prieteni “selecţi” poate fi numit “cel mai bun”. E în firea lucrurilor să fie aşa şi cred că fiecare ajunge, într-un anumit moment al vieţii, să-şi judece relaţiile de prietenie din această perspectivă.

Bine, când vine vorba de prieteni prefăcuţi, e mult mai uşor. Personal, nu-mi plac “spionii”, cei care şi treziţi din somn ştiu totul despre tine şi viaţa ta, care trăiesc pentru a te studia pe tine, poate din invidie sau frustrare că nu te vor ajunge vreodată. Pe-aceştia îi descoperi cel mai repede, pentru că nimeni nu-i iubeşte şi curând vei fi avertizat de cei care au păţit-o de pe urma lor.

Oricum ar fi, prieteniile adevărate, construite pe dăruire, respect şi altruism vor trece peste orice obstacol, chiar şi peste momentele de tensiune. Pentru că sunt fundamentate pe naturaleţea faptului de a fi tu însuţi, fără teama de a fi judecat, studiat sau povestit…

Noi imagini pe fotoblog

În sfârşit, am avut ceva timp să încarc toate fotografiile (reuşite!) făcute în vara care a trecut pe fotoblog. În această serie, imagini din Arad, Timişoara şi Braşov, inclusiv cele de la “Cerbul de Aur”.

Le vedeţi aici.

Bloggerii buni

Mi-am promis cândva că nu voi scrie articole legate de blogging şi bloggeri, plecând de la simpla constatare că nu am pregătirea necesară sau experienţă suficientă pentru a mă avânta în tratarea unui subiect atât de complex. Nu o voi face nici de data asta, însă îmi voi exprima câteva opinii personale legate de acest fenomen.

Personal, a ţine un blog şi a încerca să scriu cât de cât interesant, nu numai pentru mine şi nevoia mea de exprimare, dar şi pentru cei care sunt interesaţi de anumite teme specifice temei impuse de blogul meu, reprezintă un gest de gratuitate; nu m-aş putea vedea punând reclame sau bannere pe care cititorii să dea click pentru ca eu să fac un ban. Nu spun că e greşit, nu spun că nu e normal să încerci să scoţi ceva bani din munca ta, nu-i judec pe cei care câştigă bani sau trăiesc numai din blogging. Cinste lor! Atât că eu nu o voi face niciodată.

Şi asta poate pentru că mi se pare că o astfel de abordare a problemei distruge adevăratul spirit al bloggingului şi aşa se pierde toată naturaleţea cuvintelor scrise aşa cum vrei, când vrei, dacă vrei… La origine un jurnal online, în care oamenii, cu mai mult sau mai puţin talent literar, au scris despre ei şi gândurile lor, într-un stil liber şi lipsit de cenzură, blogul a ajuns să îmbrace alte forme. Iar aspectul pe care s-a insistat din ce în ce mai mult a fost cel financiar: blogurile au devenit, treptat, un mijloc complex prin care se pot face bani sau poate fi asigurată o anumită notorietate pentru cel care întreţine respectivul site.

Cred că trăim acum perioada de maxim avânt a blogurilor, care va mai dura ceva timp. Mulţi îşi vor face blog, din diferite motive, dorinţa de a face bani online fiind printre primele opţiuni, succesul blogurilor şi receptarea lor publică va fi din ce în ce mai mare, însă va veni şi vremea în care lucrurile se vor cerne şi vor rămâne în blogosferă cei care fac asta din pasiune.

Nu e deloc uşor să vii, zi de zi, cu materiale proaspete pe blog şi să susţii un argument sau să spui ceva, nu doar să încarci imagini şi filmuleţe, deşi acestea au cea mai mare căutare. Însă cât timp îţi place ceea ce faci şi vezi bloggingul ca pe un spaţiu al exprimării personale, în care poţi să fii aşa cum vrei, să te destinzi, să fii tu însuţi, în care oferi fără să aştepţi prea mult în schimb, atracţia de a scrie cât mai des va rămâne, iar momentul în care vei scrie chestii de genul: “Acesta a fost ultimul meu articol. Adio, cititori!”, nu vor exista niciodată.