Mare mârşăvie politică şi cu protestul organizat împotriva Guvernului în această seară (25 octombrie) în faţa Palatului Administrativ din Arad. Şi asta nu pentru că revendicările nu ar fi justificate sau pentru faptul că lipsa de interes a guvernanţilor faţă de arădeni nu ar fi reală. Revendicările sunt corecte, au un argument solid. Ştim cu toţii cât de breaz e guvernul şi cât de mult îi doare de soarta românilor de rând pe guvernanţi.
Întrebarea e de ce tocmai acum, în prag de alegeri, primarul Gheorghe Falcă, pedelist de frunte şi finul preşedintelui Băsescu, s-a găsit să protesteze împotriva acţiunilor Guvernului şi a premierului, când dintotdeauna Aradul a primit mult mai puţin decât a dat la buget? Repet, solicitarea e corectă, e justificată, însă am impresia că mai-marii oraşului se folosesc de nemulţumirile îndreptăţite ale arădenilor pentru a-şi face jocurile lor politice.
Pentru că, în definitiv, a specula doleanţele oamenilor şi a le îndrepta împotriva duşmanilor politici e o mişcare de bun augur la început de campanie electorală. Păcat de oamenii care au mers la protest crezând că vor schimba ceva şi că vor apăra interesele Aradului. Când, de fapt, interesele sunt cu mult mai mari…
Însă trăim în România şi mai e puţin până la alegeri. Aşa că totul e posibil şi vom avea mult mai multe de văzut…
Sursa imaginii, aici.









