Posts Mentioning RSS Toggle Comment Threads | Keyboard Shortcuts
-
Mr D
-
Mr D
Băiat de cartier
Am copilărit în Bujac, un cartier liniştit, situat la extremitatea vestică a municipiului Arad. Atât de liniştită şi de frumoasă a fost viaţa în Bujac încât, deşi am beneficiat de comoditatea vieţii de la oraş, adesea aveam impresia că atmosfera e cea a unei vieţi idilice trăite la ţară: casă mare, curte cu vie, animale de curte, grădină şi libertatea de a mă juca în voie în stradă, fără teama că mi s-ar putea întâmpla ceva rău.
Viaţa în Bujac, pe lângă toate beneficiile descrise mai sus, a fost marcată întotdeauna de un nivel ridicat de toleranţă şi ajutor reciproc. Asta pentru că până prin anii ‘50, Bujacul nu existase; toţi erau veniţi aici de undeva: fie că erau maramureşeni, fie că veneau din satele din Banat sau din satele de prin jurul Aradului, la fel ca bunicii mei, toţi erau, într-un fel, străini, fiind astfel nevoiţi să îşi facă un rost şi un viitor într-un loc cu totul nou. Ceea ce a făcut ca onoarea şi hărnicia să devină reguli de aur: românul nu s-a lăsat la vecinul maghiar şi invers, maramureşanul a încercat să recreeze câte ceva din Maramureşul pierdut, bănăţeanul a ţinut la mândria sa şi nu s-a lăsat mai prejos şi astfel concurenţa a transformat Bujacul în mod pozitiv.
Nu numai români, ci şi maghiari sau nemţi au învăţat să convieţuiască paşnic şi să pună bazele unei comunităţi în care diversitatea este înţeleasă la adevărata ei valoare. Iar toleranţa şi înţelesurile ei nu au prins doar conotaţii etnice, pentru că Bujacul e foarte pestriţ şi din punct de vedere confesional. Nimeni nu te-ar judeca pentru că eşti ortodox, romano-catolic, reformat, baptist sau penticostal, atâta timp cât îţi vezi de treabă. Oricum, e interesant de ştiut că parohia ortodoxă are în proprietate stadionul de fotbal şi întreaga bază sportivă a cartierului, care fuseseră construite pe terenul bisericii în timpul comunismului. Ceea ce cred că e o raritate pentru România.
Poate că lecţia fundamentală pe care am învăţat-o acasă, în toţi anii trăiţi în Bujac, a fost toleranţa. Nu aş putea să urăsc un maghiar sau să înjur un baptist, să intru în dispute inutile cu un romano-catolic, să mă simt incomod lângă un moroşan sau să nu înţeleg că orgoliul unui bănăţean trebuie întotdeauana respectat. Şi până acum un astfel de comportament s-a întors întotdeauna în favorarea mea.
Totuşi, lucrurile s-au schimbat şi Bujacul nu mai e locul acela liniştit de odinioară şi nici cartierul cel mai vestic al Aradului şi astfel cel mai apropiat de Occident. Aradul s-a extins, zona industrială a acaparat tot mai mult teren şi Bujacul a fost prins şi el în acest proces de transformare.
S-au schimbat multe lucruri, dar oamenii au rămas aşa cum îi ştiam eu. Iar dacă ieşi seara la o plimbare, în miez de vară, încă mai poţi vedea bătrâni stând la taclale sau copii fugărindu-se de pe o stradă pe alta, ca şi când lumea ar sta în loc şi tot binele din lume s-ar fi adunat în cartierul lor.
Acesta este articolul cu numărul 300

-
Marcel Sanda
Cind eram in clasa opta la scoala generala nr9.din Bujac mi se parea ca eate cea mai frumoasa scoala din lume am petrecut acolo pina la virsta de 13.5 ani locuiam pe strada Oborului Nr48. iar apoi am plecat in SUA. Acum traiesc doar cin amintiri din copilarie ca bujacul mu este loc in lume.
-
cati
am copilarit in Bujac.Iubesc acest cartier…am stat si am fost fericita pe strada Mimozei nr.2
N-am mai vazut Bujacul de 20 de ani…Daca esista cineva care poate sa faca poze in si despre Bujacul de astazi…poze cu strada Mimozei si casa
de la nr 2,daca mai exista…si daca aceste poze mi le-ar trimite…m-ar ferici mai mult decat cu orice.Poate am noroc…cati.muresan@yahoo.com.
Va multumesc!
-
-
Mr D
Aniversare de suflet

La mulţi ani!
“De-i furtună…ceru-i negru,
Căci apoi totu-i senin;
Inima se naşte-n grabă,
Ţipătu-i e caudin.
De priveşte blând surâsul,
N-are-n el niciun suspin;
Când e sufletu’ în pace
Ochiul vede doar senin.“Dorin Streinu, Glossă
Părintele Dorin, autorul platformei “Teologie pentru Azi” (unicul proiect coerent şi sistematic din online-ul ortodox românesc), împlineşte astăzi o frumoasă vârstă.
La mulţi ani, Părinte! Multă putere de muncă, sănătate şi alese împliniri în misiunea pe care o realizaţi cu atâta dedicare. Dumnezeu să vă binecuvinteze şi să vă îmbogăţească zi după zi prin darurile Sale nepieritoare.
Sursa imaginii, aici.
-
Mr D
Ce i s-ar putea întâmpla unui copil?
Deşi mi-e greu să cred că următorul filmuleţ e pe bune (şi se pare că e), gândul că aşa ceva e posibil mă îngrozeşte:
-
Haotik
Pe mine nu ma in ingrozeste deloc. Copilul pare foarte fericit, si in plus se pare ca omul nu se joaca cu copilul si stie ce face. Pare un antrenament pentru circ, si sa nu crezi ca pe aia de ii vezi ca zboara prin aer la circ au invatat asta la 17 ani, si de mici copii. Toate miscarile facute par din arena circului, ceea ce ma duce cu gandul ca si tacsu poate sa faca toate acele miscari.
-
cristina
Doamne fereste de asemenea oameni! Am tresarit la fiecare moment al filmuletului. Nu imi vine sa cred ca sunt persoane asa de idioate. As face si eu cu el asa, sa vada cat e de bine. Idioti!
-
-
Mr D
Câştigătorii la Internetics 2008

Ediţia 2008
Internetics, singurul festival românesc menit să răsplătească eficienţa pe internet, şi-a desemnat în această seară câştigătorii. Lista completă a câştigătorilor poate fi găsită pe siteul AdPlayers, într-o relatare în exclusivitate de Iulian Toma.
Cele trei categorii ale concursului, în cadrul cărora s-au acordat diferite premii, sunt:
- Publishing (cu premiile pentru secţiunile: “Divertisment şi timp liber”, “Lifestyle”, “Sănătate”, “Sport”, “Ştiri”, distincţia “Publisherul anului” nefiind acordată);
- Servicii (şi premii pentru secţiunile: “E-commerce”, “Servicii Financiare”, “Best of Show”, “Premiul pentru originalitate” şi “Altele”, plus două premii speciale acordate de Microsoft, pentru Inovaţie şi User Experience);
- Promovare (premii pentru secţiunile: “Fast Moving Consumer Goods Food”, “Fast Moving Consumer Goods Non-Food”, “Campanii de bannere”, “Proiecte inovatoare”, “Interactive FMCG”, “Interactive Non-FMCG” şi o serie de premii speciale; nu a fost acordat premiul pentru secţiunea “Social-Politic”).
Premiul pentru cea mai bună agenţie de publicitate a anului 2008 a fost acordat agenţiei Webstyler.
De asemenea, siteul “eOk” a obţinut premiul pentru originalitate la categoria “Servicii”, “Zelist“-ul a fost şi el recompensat cu o distincţie în cadrul aceleiaşi categorii, iar campania “Schimbă fontul” a obţinut un premiu în cadrul categoriei “Promovare”.
Lista cu membrii juriului din acest an poate fi consultată aici.

Internetics Icon
Sursa imaginii, aici.
-
Mr D
Dependenţa

Cum?
Se spune că lupta cea mai dură pe care un om o poate da în viaţă e cea cu sine însuşi. Deşi sună a părere luată de-a gata, de cele mai multe ori e foarte relevantă, mai ales când vine vorba de obiceiuri, apucături sau gesturi care te domină şi de care nu te poţi despărţi.
Fie că eşti dependent de tutun, alcool, droguri sau mai ştiu ce altceva, gestionarea unei astfel de probleme şi ieşirea la liman poate implica o luptă crâncenă cu tine însuţi şi cu prejudecăţile celor din jur.
De cele mai multe ori, incapacitatea de a avea încredere în propria persoană, lipsa de susţinere a celor apropiaţi sau problemele interminabile pot conduce la stări depresive, care favorizează un anumit comportament, ce în timp ajunge să devină obicei.
Cum gestionezi o astfel de situaţie, când vezi că faci o anumită chestie care nu îţi face bine, dar de care nu te poţi lăsa? Ai nevoie de încredere, de susţinere şi de multă perseverenţă.
Iar de cele mai multe ori, conştientizarea problemei şi primul pas spre schimbare reprezintă o şansă spre vindecare. Normal, exprimată în cuvinte, schimbarea pare atât de uşoară. În realitate e mult mai greu.
Şi ce poate fi mai înspăimântător decât conştientizarea faptului că, în definitiv, schimbarea depinde numai de tine?

-
cristina
Da, si eu cred ca majoritatea viciilor se creeaza din lipsa increderii in propria persoana si din cauza comportamentului negativ al celorlalti fata de tine. Nu e asa de usor sa iti pastrezi integritatea si sa nu evadezi intr-un viciu, ba chiar e cea mai la indemana metoda gasita de a te face sa te simti mai bine. Dar totul poate fi depasit, intr-un om se ascund puteri regeneratoare uimitoare.
-
-
Mr D
Sinuciderea unui nefericit
Conştient că în curând timpul liber de care am avut parte din iulie până acum va lua sfârşit, în ultima vreme am făcut chiar numai lucruri care îmi plac şi mai nimic serios. Printre chestiile preferate e să iau la purecat biografiile unor oameni care au făcut câte ceva pentru lumea asta.Întâmplător am dat peste istoria vieţii lui Kurt Cobain, solistul trupei Nirvana, un tip care le-a avut pe toate şi despre care se spune că a influenţat în mod decisiv istoria muzicii rock. Şi totuşi, oricât de bun a fost în ceea ce făcea, indiferent cât de mulţi fani a avut sau cât de mult i s-a răspândit faima în întreaga lume, Cobain a fost nefericit până în ultima clipă, alegând să-şi pună capăt zilelor.De unde atâta nefericire în viaţa unui om, atunci când le are pe toate? Bine, în cazul lui Kurt Cobain, abuzul de droguri a fost o cauză. Însă când vine vorba de restul lumii, de toţi cei care se simt neîmpliniţi, inutili sau lipsiţi de şanse? Ce îi împinge să renunţe, să aleagă moartea hâdă în faţa unei existenţe minunate?Revin la ideea mea: încrederea în tine e fundamentală şi adesea toate dezastrele personale pornesc de la lipsa acesteia. E chiar atât de simplu: de multe ori vrei să faci ceva, vrei să ajungi undeva, dar crezi că nu e de nasul tău, că e prea mult, că nu te vei descurca. Şi totuşi încerci, pentru că e ceva în tine care te face să rişti.În orice caz, oricât de sumbru ar părea totul, nimic nu poate fi atât de dezastruos pentru a dărâma un om cu adevărat. Şi nici suferinţa, deprimarea sau dezgustul de sine nu pot fi atât de puternice încât să-l determine să-şi ia viaţa…
Kurt Cobain
-
Mr D
Presa scrisă: liberă şi independentă?

Ce s-a schimbat de atunci?
Într-o Românie în care interesele personale au devenit refren naţional, e greu să mai crezi în libertatea presei sau în obiectivitatea celor care scriu la gazetă şi e nevoie de un dram sporit de naivitate să mai speri că ţinta articolelor din presă o reprezintă interesul cetăţeanului.
Evident, fiecare ziar are un patron, un finanţator, care de cele mai multe ori e implicat politic sau favorizează un anumit partid politic, fapt pentru care şi orientarea materialelor apărute în respectivul ziar e în tandem cu viziunile politice ale omului care dă banu’. E ciudat să vezi cum imparţialitatea, profesionalismul sau obiectivitatea presei se aplică numai când e vorba de adversarii politici sau de persoanele antipatice conducerii ziarului sau trustului de presă.
Îmi aduc aminte că în primăvară am scris câteva articole pentru un cotidian transilvănean. Îndatoririle de început nu au avut nicio tentă politică, până când am primit misiunea specială de a relata felul în care se derulează alegerile locale într-o comună din Apuseni. Numai că eu fusesem trimis acolo nu din cauză că pe cineva ar fi interesat soarta alegerilor. Apăruse temerea că primarul în funcţie ar putea măslui alegerile, în defavoarea contracandidatului care făcea parte din acelaşi partid ca şi patronul ziarului, astfel încât prezenţa mea nu a fost decât un soi de provocare la adresa concurenţei electorale. Jenant moment!
De la ziarele locale şi până la cele centrale, ziarele sunt controlate politic, într-un fel sau altul, într-o măsură mai mare sau mai mică. Asta pentru că miza e mare şi mesajul transmis de presă are o vizibilitate destul de mare. Mulţi români încă mai iau de bune părerile exprimate de ziarişti şi îşi formează o opinie referitoare la o persoană sau un eveniment în funcţie de linia adoptată de aceştia. Cu atât mai mult cu cât, spre deosebire de radio sau televiziune, presa scrisă permite mai multă libertate în privinţa exprimării personale; e mult mai uşor să înfierezi problemele societăţii, să faci pe nemulţumitul şi să dai impresia că loveşti în politicieni în articole incendiare, dar în acelaşi timp să faci jocurile partidului care te finanţează.
Fie că aparţin unor patroni implicaţi politic, fie că sunt proprietatea unor trusturi de presă străine, ziarele româneşti se scriu pentru a face bani. În definitiv, mass-media e o afacere din care se scot mulţi bani, iar mizele puse în joc nu pot fi trecute cu vederea.
Iar a crede că presa e “câinele de pază al democraţiei” e cea mai mare prostie pe care cineva ar putea-o crede. Nu de alta, dar până şi cel mai devotat câine poate lătra diferit dacă e ademenit cu un os…

-
cristina
Sunt intru totul de acord cu tine aici. Libertatea presei e un concept in care nici cel mai mare idealist nu mai trebuie sa creada. Daca un articol ar contraveni intereselor patronului acelei publicatii, in mod sigur nu s-ar publica in acel ziar. Si da, ai dreptate, se denatureaza foarte mult adevarul, in functie de interese. Ceea ce e si mai aiurea este ca, in cazul in care se contribuie cu bani, publicatia respectiva poate trece imediat in tabara opusa.
Imi pare rau ca ai avut experiente dezolante cu acel ziar transilvanean, dar asa se fac lucrurile peste tot: stam sub amprenta puterii banului. La orice eveniment, se speculeaza foarte mult pe slabiciunile adversarului, uneori chiar se inventeaza lucruri ca sa dea bine, pentru a crea efectul dorit.
P.S. Cu toate ca ai publicat putine materiale, iti castigasesi deja cativa admiratori in privinta modului de a scrie.
-
Liviu
Da, dar si fara presa unde am fi?
Ce-ar mai scoate politicienii untul din noi. Mama, mama!
-
-
Mr D
Un link în plus nu strică!

schimbdelink.ro
De câteva zile a fost lansat Schimb de Link, un site care îşi propune să vină în ajutorul tuturor celor care deţin un blog şi doresc să facă schimb de linkuri, DeCe fiind cel care a demarat acest proiect. O idee simplă, dar de efect, în special pentru bloggerii începători. Mai mult decât atât, pe baza voturilor acordate de utilizatori, lunar apare şi un top al celor mai bune linkuri, ceea ce denotă destul de multă transparenţă în clasificarea blogurilor, întrucât reflectă preferinţele cititorilor.
Tot ce trebuie să faci e să-ţi înscrii blogul, să-i faci o scurtă prezentare şi să nu uiţi să pui la rândul tău un link spre acest site.
Schimb de Link e un demers lăudabil, care va favoriza cu siguranţă dezvoltarea blogosferei româneşti. În ce măsură şi cât de mult, rămâne de văzut…
Dacă doriţi să votaţi blogul Mister Dignity pe Schimb de Link, o puteţi face aici.
-
Mr D
4 articole X 4 ziare = 29 octombrie

- Editorial – Marius Tucă: Leul prins cu chiloţii în vine… - aici;
- Marea păcăleală a dascălilor - aici;
- Sac fără fund – Preţul crizei: 2.800 miliarde $ – aici;
- A apus o stea – Dina Cocea, între glorie şi nemurire – aici;

- Editorial – Silviu Sergiu: În criza salariilor, Dumnezeu nu ne bagă în traistă - aici;
- 17 vinovaţi în scandalul „Loganul de 70.000 €” - aici;
- Lipsurile din sănătate omoară 60.000 de români pe an – aici;
- Va vota America un preşedinte de culoare? – aici;

- Editorial – Eliade Bălan: Responsabilitate facultativă - aici;
- România, următoarea victimă a crizei? - aici;
- Anul viitor, piaţa auto va coborî până la nivelul din 2006 – aici;
- Soluţii antivirus complexe – aici;

-
cristina
Tot timpul e binevenita o privire prin principalele ziare din presa centrala. Constati inca o data ca impartialitatea ziaristilor nu mai exista, si ca publicatiile s-au transformat in instrumente de popularizare pentru diferite tabere.
In ceea ce priveste problema maririi salariilor profesorilor, principalele partide de pe scena politica, in loc sa conlucreze, se improasca cu noroi, si in loc sa analizeze in profunzime adevaratele probleme ale sistemului de invatamant, se folosesc de acest prilej doar pentru a se acuza unul pe altul de incompetenta. Atata timp cat vom vedea doar paiele din ochii celorlalti si vom trece cu vederea parul din ochii nostri, nu vom evolua pe nici un plan, ci mai degraba vom regresa.
Iarasi, exista prostul obicei de a se incerca sa se castige atentia electoratului rpin tot felul de actiuni de binefacere, de hotarari in folosul populatiei (culmea, doar in perioada alegerilor), dar fara sa se analizeze atent daca acele schimbari pot fi suportate de bugetul de stat sau nu, aceste hotarari intorcandu-se, pana la urma, tot impotriva noastra.
Halal.
-
Mr D
Imagini care vorbesc (5)
1. Inspiraţie puternică, idei pe măsură:

2. Acum ştim cine e responsabil pentru criza economică:

3. Bestiuţe de toate felurile. Mai multe, aici:

-
Mr D
Dubai, Dubai, ce arhitectură ai!
Mă tot minunez până unde au putut merge şeicii ăştia de prin Dubai, de au transformat deşertul neprietenos într-o metropolă, în care se construieşte într-o veselie şi încă se va mai construi. E interesant că pentru moment numărul muncitorilor care lucrează la proiectele-gigant din Dubai îl depăşeşte cu mult pe cel al locuitorilor.
Priviţi şi vă minunaţi, cum s-a dezvoltat o arteră construită în mijlocul deşertului:
În 1990 era aşa:
În 2003 arăta aşa:
În 2007 s-au mai adăugat “câteva clădiri”:
Şi lista continuă, fie cu mega-construcţii finalizate, fie cu o sumedenie de proiecte în derulare.
Mai multe imagini, aici.
-
Mr D
Conversaţii uşoare

De când mă ştiu, am avut oroare de orice fel de discuţie lipsită de noimă, de pildă conversaţiile pe care trebuie să le întreţii în situaţii sociale în care tu eşti un necunoscut şi te vezi nevoit să faci tot posibilul pentru a nu părea un timid care nu poate lega două fraze sau, mai jenant, un tip cu nasul pe sus, care nu se coboară la discuţii de genul: “Ce frumoşi sunt copacii toamna!” şi “Se pare că în zilele următoare vom avea ceaţă în fiecare dimineaţă”.
Nu pentru că nu ai putea să vorbeşti şi despre altceva mai interesant, ci pentru că nimeni nu vrea aşa ceva. Iar dacă insişti să te adânceşti într-o discuţie mai serioasă, n-ai decât să suporţi nişte priviri dezorientate şi sentimentul că eşti în plus.
Nu mă refer la situaţiile în care de-abia cunoşti pe cineva şi începi să legi un dialog interesant, pe teme comune, pe baza unor interese comune, cel puţin. Mă gândesc la situaţiile în care, evident, plonjezi într-un mediu în care fie nu ai pe nimeni de vârsta ta, fie atmosfera e atât de plictisitoare încât ajungi să dai impresia că eşti interesat de conversaţie şi de părerile celorlalţi, când, de fapt, de-abia aştepţi să se termine totul şi să mergi în treaba ta.
Şi totuşi, cât de plăcute sunt discuţiile în care ţi-e dat să întâlneşti oameni dezgheţaţi, care nu privesc în gol când le spui ceva mai “deep” şi care vezi că înţeleg, interacţionează cu tine în timpi reali, pe subiecte cu adevărat interesante, care nu ţin de banalităţi ce nu spun nimic.
Ştiu, trebuie să te faci înţeles de toţi şi să vorbeşti cu toţi, să nu faci pe ursuzul. Însă sunt situaţii în care te cam saturi de atâtea conversaţii uşoare, despre ploi, Tăriceanu, Puşca şi cureaua lată sau Alina Plugaru… mai ales când numai conversaţii de genul ăsta trebuie să întreţii… Nu spun că nivelul intelectual al celor care nu pricep decât astfel de chestii e scăzut… să zicem că aşteptările lor sunt minime…
-
cristina
Cred ca fiecare dintre noi trecem prin situatii de genul asta. Ce e mai rau e ca daca te sustragi de la acele conversatii, pari in ochii celorlalti un ursuz, un antisocial, si chiar iti atragi antipatia acelor persoane. Eu cred ca e laudabil sa depunem eforturi spre a ne intelege cu mai multe categorii de persoane, indiferent de nivelul lor de intelegere sau de asteptarile lor de la viata, dar in acelasi timp recunosc ca deseori nu avem dispozitia necesara pentru a face acest lucru.
-
-
Mr D
Fac must! (Ce titlu penal…)
Cred că şi pentru mulţi dintre voi ziua de sâmbătă e dedicată activităţilor gospodăreşti. Mai faci curăţenie, mai mergi la cumpărături, mai baţi un covor în faţa blocului, una-alta, că aşa se cade la casa omului.
Ei bine, pentru că stau la casă, dar şi pentru că stugurii începuseră să se strice, încă de dimineaţă am început să fac must şi să pregătesc câteva butoaie mai mici pentru vin. Treaba e aproape gata, mustul e foarte dulce (partea pozitivă în faptul că am cules strugurii aşa târziu) şi chiar dacă nu voi mai fi în ţară pentru a gusta vinul ajuns la maturitate, mă încearcă un soi de încântare (tipic masculină!) că am făcut ceva tare astăzi: am cules strugurii, am făcut must şi voi avea şi vin peste ceva vreme. Toate astea, de unul singur! (Numa’ bun de însurat, dar… nehh!)
Ce festivalul vinului, ce crame şi sticle de vin de fiţe când poţi să ai toate astea acasă. Bine, trebuie să pui şi osul pentru a ieşi ceva ca lumea…
-
cristina
Super! Adevarul e ca vinul de casa bine facut nu se compara cu cel din comert. Sa nu mai zic de must… Si eu as fi fost multumita de mine in locul tau.
-
-
Mr D
Protestăm, dar care-s interesele?
Mare mârşăvie politică şi cu protestul organizat împotriva Guvernului în această seară (25 octombrie) în faţa Palatului Administrativ din Arad. Şi asta nu pentru că revendicările nu ar fi justificate sau pentru faptul că lipsa de interes a guvernanţilor faţă de arădeni nu ar fi reală. Revendicările sunt corecte, au un argument solid. Ştim cu toţii cât de breaz e guvernul şi cât de mult îi doare de soarta românilor de rând pe guvernanţi.
Întrebarea e de ce tocmai acum, în prag de alegeri, primarul Gheorghe Falcă, pedelist de frunte şi finul preşedintelui Băsescu, s-a găsit să protesteze împotriva acţiunilor Guvernului şi a premierului, când dintotdeauna Aradul a primit mult mai puţin decât a dat la buget? Repet, solicitarea e corectă, e justificată, însă am impresia că mai-marii oraşului se folosesc de nemulţumirile îndreptăţite ale arădenilor pentru a-şi face jocurile lor politice.
Pentru că, în definitiv, a specula doleanţele oamenilor şi a le îndrepta împotriva duşmanilor politici e o mişcare de bun augur la început de campanie electorală. Păcat de oamenii care au mers la protest crezând că vor schimba ceva şi că vor apăra interesele Aradului. Când, de fapt, interesele sunt cu mult mai mari…
Însă trăim în România şi mai e puţin până la alegeri. Aşa că totul e posibil şi vom avea mult mai multe de văzut…
Sursa imaginii, aici.

-
Mr D
Unora le place “Family Guy”
Un clip clasic din “Family Guy”, în care Stewie, cu stilul său enervant şi pretenţios, îl pune pe Brian să îşi încheie toate informaţiile comunicate prin walkie-talkie prin formula “Over”, chiar şi atunci când propoziţia se termină prin cuvântul “over”:
-
Mr D
Profil de artist (7) – Amy Macdonald
- Biografie:
Amy Macdonald s-a născut la 25 august 1987, în Bishopbriggs, East Dunbartonshire, Marea Britanie.
- Cariera muzicală:
Amy Macdonald a început să cânta la 15 ani. Albumul său de debut este “This Is The LIfe”, lansat la 30 iulie 2007, fiind vândut în peste 1.500.000 de copii în întreaga lume. Prima sa piesă single, intitulată “Poison Prince”, a apărut în mai 2007. Amy Macdonald a cântat la diferite festivaluri de muzică din Marea Britanie, precum: Glastonbury, Hyde Park, T in the Park sau V festival. Amy deţine un contract cu casa de discuri Vertigo.
Albumul de debut “This Is The Life” a cunoscut un succes deosebit în Marea Britanie, unde a ocupat prima poziţie în top timp de mai multe luni şi în Germania, unde a stat în “Top 20″ peste 23 de săptămâni, fiind lansat în Statele Unite ale Americii la data de 19 august 2008.
- Concerte:
În perioada 20 octombrie – 21 decembrie a. c., Amy Macdonald va suşţine concerte live în Germania, Austria, Danemarca, Suedia, Elveţia, Olanda, Franţa şi Marea Britanie. Mai multe detalii despre data fiecărui concert şi biletele disponibile, aici.
- Legături:
Situl oficial , aici.
Blogul personal, aici.
Contul de pe MySpace, aici.
- Videoclip:
Mai jos, videoclipul piesei “This Is The Life”:
Sursa imaginii, aici.
-
cristina
Imi place la nebunie muzica si vocea ei. Am descoperit-o si eu acum ceva vreme si o perioada de timp am tot ascultat-o incontinuu.
-
simina
ce este este si ce nu este….nu este!!! MacDonald,Perry, Cat Power,…sunt.
-
Mr D
Gelozia care roade
“A competent and self-confident person is incapable of jealousy in anything. Jealousy is invariably a symptom of neurotic insecurity” – Robert A. Henlein
Poate cea mai mare problemă pe care trebuie să o gestioneze un cuplu ţine de felul în care cei doi ştiu să aibă încredere unul în celălalt. A te convinge că iubirii tale i se răspunde printr-o iubire sinceră, a avea încredere în cuvintele celuilalt şi a înţelege că iubita sau iubitul nu sunt obiecte pe care le deţii pentru satisfacţia personală… iată câteva provocări cărora trebuie să faci faţă. Realitatea e că trecerea timpului şi momentele trăite alături de persoana iubită vor rezolva toate aceste frământări, într-un fel sau altul: fie relaţia se va întări, fie va dispărea.
Pe de altă parte, gelozia poate duce la situaţii dintre cele mai neplăcute într-o relaţie, mai ales când vine vorba de “fostele” sau “foştii” fiecăruia sau când trebuie să stai departe de persoana iubită un timp mai îndelungat. Iar când apare gelozia e semn că anumite aspecte ale relaţiei scârţâie şi că încrederea în celălalt e cam subţire.
Personal, cred că semnele de iubire într-o relaţie trebuie să fie constante, sunt conştient că trebuie să oferi pentru a putea primi. Însă, în acelaşi timp, sunt realist şi sunt convins că trebuie să pui capăt unei relaţii când celălalt se foloseşte de tine, chiar dacă asta implică un anumit consum sentimental. Voi ce părere aveţi?

-
cristina
O persoana increzatoare in fortele proprii este incapabila de gelozie – hm, exista persoane de genul asta?:d
Intr-adevar, gelozia este un semn de insecuritate emotionala, un semn ca este ceva in relatie care scartaie. Dar cate relatii sunt perfecte, cate relatii iti ofera certitudinea ca poti avea incredere nelimitata in partener(a)? Bineinteles, gelozia extrema denota o problema pe plan psihic din partea celui care o simte, dar tot timpul am avut impresia ca intr-o relatie, atunci cand iubesti, formele usoare de gelozie se strecoara inerent. Poti sa ai incredere in el, iti poate spune de mii de ori ca te iubeste, dar elementul neprevazut poate interveni oricand. Spun asta pentru ca mi s-a intamplat sa simt ceva pentru cineva intr-o zi, apoi, dupa o perioada, sa simt cu totul altceva.
In general, gelozia nu este buna intr-o relatie, dar sunt de parere ca formele usoare de gelozie fac relatia mai apetisanta, o condimenteaza.
Referitor la intrebarea ta, bineinteles ca trebuie sa pui capat unei relatii cand simti ca esti folosit, dar cel mai bine ar fi sa se termine in urma unei discutii in care lucrurile sa se spuna pe fata si sa fii convins ca este asa. Sunt de parere ca o buna comunicare rezolva toate problemele.
-
-
Mr D
Nu te lăsa vândut!
Un mesaj puternic, care ne vorbeşte fiecăruia, în parte:
“Never allow someone to be your priority, while allowing yourself to be their option”
Sursa imaginii, aici.
-
cristina
Din pacate, deseori din cauza neincrederii in propria persoana ajungi sa pui pe primul loc pe altcineva, devenind dependent de acel cineva. Trebuie sa ne luptam cu noi insine pentru a nu mai permite asta, pentru a ne pastra propria individualitate.
-
Animaliciul94
Hai cag incepi sa scrii din ce in ce mai bine
-
-
Mr D
Te antrenezi pentru o viaţă sănătoasă (1)
Sunt convins că nu există om care să nu se gândească la aspectul fizic şi la propria sănătate. Fiecare dintre noi, într-o măsură mai mare sau mică, este preocupat de felul în care arată şi de starea sa de sănătate. Dorinţa de a arăta bine e perfect normală…
Citeşte continuarea pe slabesti.ro.
-
Mr D
Festivalul Vinului, la Arad
Iubitorii vinului şi toţi cei care doresc să bea deguste vin pe gratis sunt invitaţi să participe zilele acestea la Festivalul Vinului care se desfăşoară în Arad în perioada 17 – 19 octombrie a. c.
Evenimentul este organizat de Primăria şi Casa de Cultură a Municipiului Arad, în colaborare cu Asociaţia Consultanţilor Oenologi din România.
În ceea ce ţine de vinuri, vor participa cu standuri de prezentare şi vânzare producători şi distribuitori ai celor mai renumite podgorii din toate regiunile viticole ale ţării, precum şi din Republica Moldova şi Ungaria. Că veni vorba, la festival vor fi prezente şi vinuri din podgoriile arădene celebre: Mâsca, Măderat şi Miniş.
În ceea ce ţine de elementul cultural, invitatul special al festivalului este Mircea Dinescu, muzica de petrecere ocupând şi ea un loc de frunte.
Prima zi a festivalului (17 octombrie) a fost dedicată muzicii populare româneşti: Ansamblul folcloric Zărandul, Vasile Conea, Lavinia Răducanu şi taraful Rromak şi Daniela Condurache cu invitaţii săi.
În a doua zi (18 octombrie), muzica străină va fi reprezentată de Orchestra de tamburaşi din Panuka (Serbia), Ansamblul de muzică grecească Zeus şi Ansamblul Bordalamok (Ungaria).
Duminică, 19 octombrie, festivalul va fi încheiat de spectacolul Corului Emil Monţia, reprezentaţii ale ansamblurilor folclorice arădene şi concertul susţinut de Loredana şi taraful, care va începe la ora 19.
Pe toată perioada festivalului, între orele 10-18, va funcţiona şi un workshop cu tema „Vinul şi civilizaţia vinului”, condus de Mircea Dinescu.
De asemenea, preşedintele Traian Băsescu a confirmat invitaţia primarului arădean Gheorghe Falcă şi va fi şi el prezent la acest festival.
Locul în care se desfăşoară toate aceste evenimente legate de Festivalul Vinului este Parcul Eminescu din spatele Palatului Administrativ.
Anunţul oficial, pe situl Primăriei Arad, aici.
-
Mr D
Un gând bun pentru George Scripcaru
Cam greu se poate spune ceva bun despre un politician român, mai ales atunci când vine vorba de capitolul realizări. Însă dacă e să vorbim despre George Scripcaru, primarul Braşovului, realizările se ţin lanţ şi sunt deosebite, fapt pentru care atât braşovenii, cât şi cei care trec prin Braşov, nu au decât cuvinte de laudă pentru felul în care primarul oraşului de la poalele Tâmpei a ştiu să administreze acest oraş.
Din păcate, George Scripcaru suferă de o boală necruţătoare, o leucemie avansată, lucru care m-a şocat atunci când l-am aflat, asta şi pentru că Scripcaru, fiind un om extrem de energic, nu a lăsat să se vadă că este bolnav.
Un gând bun pentru George Scripcaru, pentru ca tratamentul urmat să dea roade şi să-l vedem în continuare ducând la bun sfârşit proiectele Braşovului. Un gând bun pentru un om bun şi harnic, care acum este încercat. Semn că oamenii de calitate, altruişti şi neprefăcuţi trebuie să treacă prin încercări de foc pentru a deveni şi mai buni…
-
BLAJ CATALIN
Cu mult respect pentru domnul Scripcaru tinet-o tot asa sunteti cel mai bun primar pe care la avut Brasovul multa sanatate din paretea mea sunt un cetatean din Rasnov cu mult respect C atalin
-
-
Mr D
-
fliricica
Cum ar arata eternul feminin fara
-
-
Mr D
Vinerea celor trei programe gratuite (8)
- Art Plus Digital Photo Recovery 2.3:
Dacă ţi se întâmplă să ştergi din greşeală nişte poze sau să formatezi cardul aparatului foto digital, atunci soluţia cea mai potrivită pare a fi Art Plus Digital Photo Recovery, care se laudă că poate recupera pozele de pe toate cardurile de memorie existente pe piaţă şi chiar de pe cardurile pe care nici măcar sistemul Windows nu le recunoaşte. Nu ocupă mult spaţiu şi nici nu trebuie instalat.
Poate fi descărcat gratuit de aici.
- TubeMaster Plus:
TubeMaster Plus e un program gratuit care îţi permite să descarci streaming video sau audio de pe aproape orice site, chiar şi de pe siturile care deţin sisteme de combatere a copierii. De asemenea, fişierele video descărcate pot fi salvate în diferite formate, programul venind şi cu o funcţiune de căutare a fişierelor audio disponibile pentru descărcare.
Poate fi descărcat gratuit de aici.
- PrinterShare:
PrinterShare e un serviciu gratuit ce îi permite computerului tău să folosească o imprimantă în reţea cu un alt computer, atâta timp cât ambele computere au instalat acest program, după următorul exemplu: computerul A are ataşată o imprimantă, în timp ce computerul B nu dispune de imprimantă. Dacă ambele computere au conexiune internet şi rulează programul PrinterShare, computerul B poate trimite un document care este primit de computerul A şi imprimat la imprimanta sa, chiar şi atunci când computerul A este în Bucureşti, iar computerul B în New York.
Poate fi descărcat de aici.
-
Mr D
Femeia din viaţa ta
Sunt momente în care nu poţi să exprimi în cuvinte motivele pentru care o iubeşti şi e de rău când asemenea faze te prind când ea vrea să-i spui cât şi cum o iubeşti. Totuşi, ştii că o iubeşti, simţi asta cu fiecare pas pe care îl faci alături de ea sau în drum spre întâlnirea cu ea, cu fiecare mesaj în care îi spui că nu o vei părăsi, cu fiecare lună plină pe care o admiri alături de ea.
Sunt şi momente în care vrei să rămâi singur, poate chiar şi numai o zi, să nu te mai preocupe detaliile, cuvintele frumoase sau plimbările prin parcuri. Însă îi simţi imediat lipsa şi eşti conştient că, oricât de independent ai vrea să rămâi, te simţi bine în compania ei, pentru că ea te face fericit într-un fel pe care nu prea poţi să ţi-l explici. Ştie şi ea că o iubeşti şi au fost destule momente în care i-ai dovedit asta. Eşti conştient că viaţa nu e numai vals pe roze şi că până şi iubirea poate să scadă din intensitate. Însă ceva îţi spune că ea e aceea, femeia alături de care vrei să îţi petreci restul vieţii, femeia care te iubeşte şi pe care o iubeşti…
Sursa imaginii, aici.
-
cristina
Da, persoana iubita are darul sa iti reformeze viata din temelii. E frumos sa stii ca, in ciuda momentelor in care esti morocanos, nu ai chef de vorba, esti intr-o pasa proasta, gandul ca o iubesti e deasupra acestor stari.
-
-
Mr D
-
Mr D
Imagini care vorbesc (4)
1. Cu cât e ciolanul mai mare, cu atât mai bine. Principiu desprins din politica românească:
2. Când materialele didactice lipsesc, improvizăm:
3. Na, că le-ai zis-o!
Mai multe imagini similare, aici.
-
Mr D
Mai inteligent cu fiecare click!
Fără să ne dăm seama, creierul ajunge să fie cel mai neglijat organ al corpului. Ni se oferă peste tot sfaturi pentru o alimentaţie corectă, pentru buna funcţionare a inimii sau a plămânilor, de pildă, însă nimeni nu se prea gândeşte la sănătatea mintală.
Şi totuşi, pe internet poţi găsi câteva soluţii şi pentru sănătatea creierului. De pildă, o serie de situri care oferă teste sau jocuri gratuite pentru stimularea creierului, având efecte pozitive asupra capacităţii de memorare, asupra puterii de concentrare sau a abilităţilor cognitive, ceea ce te îndepărtează cu mult de un Alzheimer la bătrâneţe.
Aşadar, locurile în care îţi poţi “antrena creierul” sunt:
- Lumosity;
- Brain Metrix;
- Sharp Brains;
- Brainwaves;
- Braingle;
- Brain Arena;
- Mind Strechers;
- Games for the Brain;
- Brain Gym Exercises;
- Matica;
Vrei ca şi alţii să descopere acest articol? Recomandă-l prin Stumbleupon, locul în care descoperi cele mai interesante lucruri de pe web. Click pe logo:
-
Mr D
Maşini nu doar rapide. Cele mai rapide!
Cu câteva luni în urmă a apărut un top al celor mai rapide zece maşini din lume, ceea ce pentru pasionaţii de automobile e o adevărată delectare. În ordine descrescătoare, cele mai rapide maşini ale momentului sunt:
Să le vedem mai îndeaproape pe primele trei clasate:
- Bugatti Veyron 16.4:
- motor Turbo de 8.0 litri, 16 cilindri, 1.001 CP;
- viteza atinsă: 408, 47 km / h;
- produsă de grupul Volkswagen, în fabrica de la Molsheim (Alsacia, Franţa) şi numită astfel după pilotul de curse Pierre Veyron;
- situl oficial, aici;
- Ferrari 599 GTB Fiorano:
- motor 6.0 litri, 12 cilindri, 611 CP;
- viteza atinsă: 330 km / h;
- seria 599 GTB de la Ferrari a fost lansată la salonul auto de la Geneva, în februarie 2006;
- site oficial, aici;
- Saleen S7 Twin Turbo:
- motor Turbo 7.0 litri, 8 cilindri, 750 CP;
- viteza atinsă: 402 km / h;
- este produsă de compania Saleen în Irvine, California, designul maşinii fiind realizat în întregime digital;
- site oficial, aici;
-
Mr D
Securitatea computerului nu are preţ: e gratuită
Nu conştientizezi cât de mult contează să ai instalat un antivirus foarte bun decât atunci când nu ai unul şi te alegi cu tot felul de viruşi care îţi fac viaţa un calvar. Aşa că, înainte de a te gândi la câte lucruri grozave poţi descoperi pe net, merită să iei în considerare câteva progrămele gratuite care îţi vor securiza computerul în faţa atacurilor rău-intenţionate. Asta pentru ca să navighezi liniştit, fără să scoţi un ban din buzunar.
Aşadar, soluţii gratuite pentru securitatea computerului. Pentru a le descărca, click pe numele fiecărui program:
- avast! 4 Home Edition – un antivirus complet, capabil să identifice viruşii din computer, să verifice integritatea programelor instalate, să execute teste de verificare asupra programelor sau documentelor sau asupra e-mailurilor primite;
- AVG Anti-Virus – un antivirus uşor de utilizat, nu foloseşte prea mult din resursele sistemului, se updatează automat şi e capabil să asigure protecţie chiar şi atunci când fişierele sunt deschise sau programele sunt în derulare;
- Comodo Firewall – un program firewall care monitorizează computerul constant şi îl apără de atacurile venite de pe internet;
- McAfee SiteAdvisor – un plugin pentru Mozilla Firefox sau Internet Explorer, care indică gradul de securitate al paginilor de pe net pe care navighezi;
- SpyCatcher Express – un program anti-spyware care înlătură, opreşte sau blochează orice atac spyware;
- Windows Defender – un program gratuit care îţi permite să îţi protejezi computerul împotriva ferestrelor pop-up şi a problemelor cauzate de mesajele nesolicitate sau orice alt program de tip spyware;
- HijackThis – un instrument util pentru a elimina intrările de tip malware din computer, atunci când o anumită intrare în regiştrii poate părea suspectă;
- Zone Alarm – programul îţi permite să blochezi orice trafic nedorit, chiar şi atunci când computerul nu este supravegheat sau când nu foloseşti realmente conexiunea internet;
Vrei ca şi alţii să descopere acest articol? Recomandă-l prin Stumbleupon, locul în care descoperi cele mai interesante lucruri de pe web. Click pe logo:
-
Mr D
Un limbaj prea blând
Regulile bunului simţ spun să dai dovadă de politeţe, să vorbeşti frumos, să îţi păstrezi calmul în orice situaţie şi mai ales să nu-ţi dai frâu limbii aşa cum te taie capul, pentru că aşa e bine, aşa e politicos, aşa se face…
Oare? Am impresia că în lumea în care trăim, în care suntem asaltaţi din toate părţile de stilul de adresare direct, trivial, lipsit de fineţe, uneori e de la sine înţeles că nu trebuie să stăm cu mâinile în sân şi să înghiţim toate aceste mizerii, ca şi când nimic nu s-ar întâmpla, ca şi cum nu despre noi se vorbeşte în propoziţie.
Nu zic să răspundem răului cu rău, ci doar să arătăm că nu suntem fraieri şi că nu ne lăsăm călcaţi în picioare. Cu alte cuvinte, dacă un neica nimeni vine să-mi ţină mie lecţii de morală şi politeţe, nici eu nu voi sta cu mâinile încrucişate, doar aşa, pentru că-mi place să fiu făcut albie de porci. A fi demn nu e egal cu a fi fraier. Iar dacă sunt nevoit să explic acest lucru cât se poate de clar, pe înţelesul unei asemenea persoane, voi fi nevoit să folosesc un limba mai dur. Care, în fond, e mult prea blând în comparaţie cu prostia-i crasă…
-
Mr D
Nu încercaţi asta acasă!
Un clip interesant al celor de la “Mythbusters”. Am încercat împreună cu DJPerfect faza cu inhalatul de heliu, pe când eram în Bucureşti, în parcul Cişmigiu. Ce a ieşit a fost de râsul lumii. Măcar nu am încercat acasă. Ia vedeţi filmuleţul:
-
cristina
) Funny. De ce zici ca a fost de rasul lumii? Voua cum v-a iesit cand ati incercat?
-









































Stefan 10:22 pm on noiembrie 4, 2008 Permalink
E suuuuuper poza!
Allen 5:41 pm on noiembrie 7, 2008 Permalink
Căţeii ăştia… atrag toată admiraţia!