Acum sunt nervos, îmi vine să sparg ceva, să dau cu pumnii în pereţi, să bat pe cineva. Nu mai văd niciun rost în nimic, nu mai am puterea să mă gândesc ceva bun. Şi cum nu pot să mă descarc într-un mod violent, deschid agenda cu citate esenţiale şi citesc asta:
“Nu aleg să fiu un om obişnuit. Este dreptul meu să fiu cât de neobişnuit pot. Sunt în căutarea prilejului, nu a siguranţei. Vreau să îmi asum un risc calculat, să visez şi să construiesc, să cad şi să reuşesc. Refuz să-mi vând imboldul de viaţă pe nimic. Nu-mi schimb libertatea pe binefaceri şi nici demnitatea pe o mână întinsă. Nu mă voi pleca înaintea unui stăpân, nu mă va copleşi nicio ameninţare. Moştenirea mea este verticalitatea, mândria şi curajul de a acţiona pe cont propriu. Asta ca să mă pot bucura de avantajele propriei mele creaţii şi să înfrunt lumea cu curaj, spunând: “Eu am făcut acest lucru.” (Napoleon Hill, De la idee la bani)
Încă mai cred!
Posted by cristina on septembrie 26, 2008 at 1:47 am
Chiar daca suntem inconjurati de canalii, tot putem reusi sa ne pastram verticalitatea si determinarea, daca tinem cu adevarat la ele. Si da, fiecare om constient si stapan pe sine, care nu se lasa “indobitocit”, reprezinta o individualitate.
Posted by red.step on septembrie 26, 2008 at 4:52 pm
…Sometimes we want a break and we take a? Aici la acest”a” vine la fiecare ceva …cum se poate,traim ca sa spunem ca traim,vedem ca sa spunem ca vedem simtim ca sa spunem ca simtim(sunt unii ca nici nu se obosesc sa faca asta)…Partea frumoasa?!E sa schimbi subiectul cand vine vorba de ea…But with that Quote and that”Me”…way to go!