Live blogging: Ştrandul din Alba Iulia

E chiar mai interesant decât credeam. Apa, deşi foarte rece, e curată, voia bună îşi spune cuvântul, asta şi pentru că boxa în care răsună Radio 21 bate în toată valea, fetele frumoase, cu “colăcei” sau fără, stau cuminţi la soare, copiii îşi văd liniştiţi de bazinul lor, lăsând bazinul mare pentru adevăraţii înotători. Două bazine, câteva duşuri, iarbă cât cuprinde, pe care să-ţi întinzi liniştit şatra – tot ce ai nevoie pentru o ieşire într-o după amiază toridă de vară. Marele minus: mai mult ca sigur, gălăgia ştrandului deranjează liniştea mănăstirii din vecinătate.

Intrarea e 3 lei sau 1,5 lei dacă eşti elev, student ori pensionar. Hai la ştrand!