Începutul serialul este AICI.
Noua situaţie m-a cam speriat, mai ales după ce aveam să primesc apostrofările pline de nemulţumire ale părinţilor şi ale profei de mate care mă medita. Nu ştiu de ce, dar nu mai îmi păsa, cu atât mai mult cu cât eram conştient că nu puteam rămâne tocmai noi corigenţi pe vară, ştiind că profesorul trebuie să ne bage în examenul de la încheierea clasei a VIII-a, mai ales după banii cotizaţi la fondul de protocol şi banchet.
Ştiam că voi ieşi din tot stresul provocat de teză; ce mă îngrijora mai mult era sentimentul că Ioana se simţea cumva vinovată pentru toată tărăşenia în care intrasem. Aşa că, după mai multe încercări de a intra în dialog cu ea, mi-am luat inima în dinţi şi i-am cerut permisiunea de a însoţi până la autogară, de unde lua autobuzul spre comuna situată la vreo 20 km. de Arad, unde locuia.
A acceptat, puţin incomodată de propunerea mea, iar eu, fără să mai stau pe gânduri, am însoţit-o pe jos într-un periplu mai mult decât obositor înspre autogara situată la vreo 3 kilometri de şcoala noastră, în care aveam să îi spun vrute şi nevrute, să o conving că nu îmi păsa de nota de la matematică şi că mi-aş dori să devenim mai mult decât simpli colegi. La fel de sfioasă, a început să îmi istorisească tot ce avea pe suflet atunci, faptul că părinţii ei nu se înţelegeau, că bunica ei o ţinea în şcoală dintr-o pensie de CAP, că ignoranţa colegilor o fac să sufere enorm şi că nu are niciun prieten.
Am rămas împreună de atunci, am scăpat şi de coringenţă într-un final şi am trăit împreună cea mai simplă, copilărească şi fascinantă poveste de iubire, în care cuvintele erau mult mai puţine decât semnele oferite de obrajii îmbujoraţi ai Ioanei, iar tacticile mele de a o face să înţeleagă că nu mai e singură erau dintre cele mai nebuneşti. A urmat o vară frumoasă, în care nimic nu ne-a despărţit şi iubirea ne-a făcut dependenţi unul de celălalt. Vorbeam, gândeam şi făceam totul împreună, plănuiam tot felul de minuni şi trăiam ca şi când am fi fost numai noi în lume.
A venit apoi liceul, eu m-am îndreptat spre o şcoală mult prea serioasă, în care prejudecăţile erau mai importante decât adevăratele sentimente. Şi în toată seriozitatea mea de a fi demn de statutul noii mele şcoli, am pus capăt relaţiei noastre şi mi-am interzis iubirea pentru Ioana, spunându-mi că trebuie să mă maturizez şi să fiu serios.
Şi am devenit mult mai serios, acaparat cu totul de ceea ce studiam. Şi în toţi anii care au urmat, nimeni şi nimic nu a putut să îmi mai aducă înapoi frumuseţea a tot ceea ce trăisem iubind-o pe Ioana.
