De unde le tot scoţi, domnule Ciachir?

Din start, voi spune că n-am absolut nimic cu domnul Dan Ciachir, publicistul cotidianului “Ziua”; îl respect profund, ca om, jurnalist şi om de cultură.

Fiecare persoană are dreptul la opinie, avem libertate de exprimare; nimeni nu poate contesta asta.

Totuşi, părerile domnului Dan Ciachir referitoare la starea Bisericii Ortodoxe Române, în general şi a raporturilor dintre ierarhi, în special, exprimate pe coloanele cotidianului “Ziua”, mă şochează pe zi ce trece. Prin stilul său agresiv şi prin impresia de neatârnare faţă de nimeni şi nimic, domnului Dan Ciachir îi place să facă senzaţie, să şocheze prin diferite articole, cu titluri pline de subînţeles, în care “se ia” de patriarhul Bisericii sau de ierarhii pe care îi consideră anti-tradiţionalişti.

În viziunea sa, aspecte legate de viaţa şi slujirea Patriarhului Daniel, a IPS Laurenţiu (Sibiu) sau a PS Sofronie (Oradea) sunt demne de un soi băşcălie pe subiecte teologice, pe care citindu-le, credinciosul de rând nu ajunge decât să se smintească.

Articole precum “Actualul patriarh în fosta URSS”, “Glezna patriarhului şi nasul Cleopatrei”, “Elena Băsescu şi Arhiepiscopul Laurenţiu” sau “Până când vom nesocoti canoanele”, deşi fac senzaţie şi îi şochează pe creştinii cucernici, nu sunt altceva decât nişte sforţări menite să arate, vezi-Doamne, unde greşeşte Biserica şi ce ar trebui să se schimbe (sau să nu se schimbe, după caz), sub pretextul că “duhul” modernist al grupării reformatoare din B.O.R., coagulate în jurul patriarhului Daniel, e străin de Ortodoxia tradiţionalistă, pe care, chipurile, domnul Dan Ciachir o reprezintă, din postura mireanului.

Probabil că multora le place stilul de “pitbul al Ortodoxiei româneşti” pe care domnul Dan Ciachir şi-l arogă şi găsesc o anumită satisfacţie din articolele ce iau în băşcău anumiţi episcopi ai Bisericii, însă stilul acesta nu e nici pe departe ceea ce înseamnă reflectarea optimă a adevărului.

E lipsit de politeţe să compari fractura de gleznă a patriarhului, un eveniment nedorit, cu nasul mofturos al Cleopatrei sau să subestimezi calităţile intelectuale ale ÎPS Laurenţiu, spunând că “sta pe scaunul – de fapt: numai pe un sfert din el – al lui Andrei Saguna”; e lipsit de înţelepciune să crezi că în acest mod se rezolvă probleme mai mult sau mai puţin închipuite.

Aceasta cu atât mai mult cu cât e dovedit faptul că o astfel de atitudine nu va apropia pe nimeni de Biserică şi va adânci şi mai mult prăpastia neîncrederii dintre oamenii de rând şi ierarhia Bisericii.

Probabil că sunt unii care sunt nemulţumiţi de faptul că PF Daniel este Patriarhul României sau ÎPS Laurenţiu Mitropolitul a ceea ce a mai rămas din Ardeal Ardealului. Însă dacă toţi aceştia ar avea credinţă în Dumnezeu, aşa cum susţin sus şi tare şi dacă ar da dovadă de ascultare faţă de Biserică, ar înţelege că asta e voia cerească şi în loc să comenteze aiurea, s-ar ruga, în loc să murdărească şi mai mult cu noroi, ar încerca să facă ceva pozitiv.

Oricine poate dezbina. Cuvintele urâte sunt cele care prind cel mai bine, oricând, oriunde şi despre oricine. Aşa că în loc să tot scorniţi “subiecte fierbinţi” pentru senzaţia plăcută de a face senzaţie, de ce nu vă scoateţi ranchiuna din inimă, domnule Ciachir? Învăţaţi-ne să iertăm, nu să scuipăm!