Sunt la capătul a patru ani de facultate, azi-mâine voi avea festivitatea de absolvire, cu mulţumirea că urmează o nouă etapă în viaţă, în care va trebui să demonstrez că tot ce am învăţat am învăţat pentru viaţă, în primul rând.
Mă uit acum la unii dintre colegii mei şi îmi este dat să asist la un adevărat spectacol al caracterului uman:
- Unii dintre ei, cei care tot timpul au fost pe baricade, prezenţi 100% la cursuri şi programul extraşcolar, care au ţinut tot timpul la etichetă şi nu şi-au permis niciodată să glumească sau să mai treacă cu vederea anumite chestii banale, care au luptat pentru burse, distincţii, premii şi renume, au feţele crispate, încep să devină din ce în ce mai nervoşi pe sistem, se simt nesiguri în faţa unui viitor marcat nu atât de imagine, cât de abilitatea de a face ceva, de a te descurca în hăţişul existenţei de zi cu zi; n-au muncit niciodată în timpul facultăţii, au depins de bănuţii părinţilor, nu ştiu ce va urma după ce vor ieşi din spaţiul protector al facultăţii, parcă regretă toţi aceşti ani în care nu au râs, nu au chiulit şi nu au ieşit la bere în noaptea de dinaintea examenului;
- Pe de altă parte, cei care tot timpul erau consideraţi lichelele şcolii, chiulangii, obraznici, mereu puşi pe băşcălie, sunt acum mai relaxaţi decât niciodată. Au avut grijă să-şi cumpere facă rost de o licenţă numa’ bună, îşi dau examenele cum pot şi când pot, conştienţi că oricum le vor trece pe toate, că doar au plătit şcoala şi nimeni nu tre’ să rămână de căruţă, sunt fericiţi că se termină odată şi facultatea, pe care numai ei ştiu cum au făcut-o, lucrând schimburi de noapte sau de zi ca să se întreţină şi să îşi plătească taxa, fără habar despre ce s-a mai întâmplat pe la cursuri, fără să ştie numele profesorilor. Ei au conştientizat din prima oră de curs, din anul I, că viaţa e acţiune şi că dacă nu faci ceva să ieşi din mizerie, nimeni nu te poate ajuta. Au muncit, au făcut bani, prin ţară, prin America, mai ştiu eu prin ce alte Spanii, au făcut şi facultatea şi acum termină la fel ca şi tocilarii, însă cu mult mai multă experienţă de viaţă, fără să se fi stresat prea mult, cu gândul clar conturat că se vor descurca în viitor, aşa cum s-au descurcat şi în cei patru ani de facultate.
Cine a câştigat din această competiţie: cei care au înţeles că facultatea nu e şcoală generală, în care stai ca momâia şi aştepţi să îţi cadă toate din cer, sub pretextul că tu înveţi şi eşti prezent la toate activităţile şcolii, că pregătirea pentru viitor înseamnă şi să ştii să te descurci în chestii practice, nu doar să scrii frumos şi să vorbeşti metaforic, că trebuie să îmbini terminarea unei facultăţi, fără de care nu poţi face mai nimic, cu munca şi efortul real de a te ridica şi de a intra în viaţa reală cu adevărat pregătit.
Şi asta pentru că în viaţă se dă adevarata luptă, acolo e competiţia care contează!
