Adesea mi se întâmplă să trec, seara târziu, după orele de serviciu, prin faţa Catedralei Reîntregirii din Alba Iulia. Încă de prin iarnă, mi-am făcut un obicei din a mă opri în loc pentru a privi un spectacol inedit: pe platoul din faţa Catedralei (numit “Piaţa Tricolorului”), tipi mai mult sau mai puţin de bani gata, cu maşini mai mult sau mai puţin puternice, în grupuri mai mari sau mai mici, se avântă seară de seară în adevărate show-uri automobilistice, în siguranţa unei zone relativ izolate la orele târzii din noapte. Se întrec în drifturi, gălăgioşi, siguri pe ei, conştienţi că nimeni nu stă să îi urmărească sau să îi pedepsească pentru deranjarea liniştii publice (totuşi, la câţiva pasi de platoul pe care au loc toate aceste show-uri, locuiesc preoţii care slujesc în Catedrală). Îmi aduc aminte că în iarnă un bun prieten îi acordase o mână de ajutor unui italian trecut prin Alba Iulia, care, avântându-se şi el într-un drift periculos, făcuse pană la una din roţi.
Sunt destul de mulţi tinerii alba-iulieni care vin cu maşinile în faţa Catedralei, dincolo de miezul nopţii, pentru a se întrece în drifturi şi senzaţii tari. Oricum, se pare că nimeni nu vede, nimeni nu vrea să ştie ce se întâmplă acolo, noapte de noapte. N-am nimic cu nimeni, nu mă iau de felul în care înţeleg unii să se distreze; e treaba loc. Problema e că locul în care fac ce fac e impropriu pentru aşa ceva, cu atât mai mult cu cât liniştea preoţilor şi a călugăriţelor care slujesc Catedrala e tulburată noapte de noapte de nebuniile mai-marilor fiţoşi ai zilei. Ce e de făcut?








Posted by Michailos on mai 13, 2008 at 9:06 pm
Să-i fut în gura! scuză-mi limbajul. Ştiu, poate par mizantrop, dar acestor teribilişti le doresc de multe ori să devină vedete la reflecţii rutiere, să aud că i-au adunat de pe o rază de mulţi metri patraţi. Dacă ei mor, vor scăpa cu viaţă poate alţi oameni nevinovaţi. Nici mie nu îmi place să dorm în trafic şi mă scot din sărite cei care dorm pe ei şi admiră peisajul, în timp ce alţii, în spatele lor, se grăbesc foarte tare, dar nici nu sunt de acord să tulburi liniştea celorlalţi şi să aduci necazuri altora, doar ca să arăţi că stai călare pe mulţi cai putere. Au aceeaşi vină, ca şi aceşti cretini frustraţi, şi cei care ar trebui să facă ceva dar nu fac.