Ieşiţi din comunism, ne-am dorit cu toţii să se producă o schimbare, o transformare atât de profundă încât întregul sistem de valori bazat pe compromisuri şi indiferenţă să dispară şi să redescoperim frumuseţea unei Românii consolidate pe adevăratele valori democratice. Aveam să descoperim foarte devreme că schimbarea socială, economică şi politică întârzie să apară, pentru că încă nu operasem o schimbare de mentalitate în rândul celor care ne conduc, aveam să conştientizăm faptul că mulţi dintre semenii noştri au ales să trăiască în indiferenţa neimplicării, fără să înţeleagă care e sensul responsabilităţii civice şi fără să îşi dorească o schimbare a sistemului de valori inoculat de comunism în existenţa fiecăruia dintre noi. Politicieni corupţi, primari pentru ei înşişi, hotărâri politice haotice şi lipsite de consistenţă au determinat înrăutăţirea condiţiilor de trai. Oraşele noastre şi-au pierdut treptat din frumuseţe şi aveam să ne dăm seama că multe lucruri ne lipsesc, iar dacă se întreprinde ceva, banii folosiţi sunt cheltuiţi fără chibzuinţă şi luciditate. Ce trebuie să schimbăm? Unde se greşeşte? Ce nu merge aşa cum trebuie şi cine sunt vinovaţi pentru faptul că nu am progresat atât cât ar fi trebuit în toţi aceşti ani?
Ce aş schimba eu în Arad, oraşul meu? Întrebări care au nevoie de un răspuns, întrebări care trebuie să ne preocupe pe toţi.
Comunicarea dintre conducerea locală şi cetăţeni
Stilul haotic în care se iau decizii şi se pun în aplicare e o constantă a vieţii politice din orice urbe a ţării şi asta adesea pentru că edilii locali nu dau dovadă de suficient tact şi educaţie politică în acest sens. Aşa se face că între edili şi cetăţeanul de rând apare o prăpastie a lipsei de dialog, iar conducerea locală apare ca un fel de guvern local căruia nimeni de care nimeni nu se poate atinge. Tocmai aici trebuie schimbat ceva. Conducerea Aradului trebuie să coboare în lume, să îşi propună să viziteze fiecare cartier sau zonă a oraşului şi să se întâlnească efectiv cu oamenii de acolo în una din zilele săptămânii, săptămână de săptămână, să îi asculte şi să înregistreze oficial problemele şi doleanţele acestora. De asemenea, să existe o linie telefonică directă cu primarul şi oamenii lui pe care cetăţeanul de rând să o apeleze atunci când întâmpină o problemă ce ţine de competenţa acestora, cutii în care să poată fi depuse sesizările cetăţenilor în fiecare oficiu poştal din oraş, un interes general al administraţiei locale de dialoga cu cetăţeanul şi de a se interesa de problemele reale ale oamenilor. Poate părea utopic, dar sunt aspecte ce trebuie să ţină de stabilirea unui contact direct dintre conducerea locală şi cetăţeni, fără de care înţelegerea problemelor existente şi rezolvarea acestora nu e posibilă.
Mediul de afaceri
Aradul are avantajul că beneficiază de o aşezare geografică propice comerţului şi dezvoltării unui mediu de afaceri foarte puternic, lucru de care s-a ţinut seama de-a lungul timpului, astfel luând naştere o zonă industrială în partea de vest a oraşului extrem de puternică, investiţiile străine putând fi observate în mai toate domeniile. Şi totuşi, conducerea locală trebuie să înveţe să profite de pe urma mediului de afaceri care se dezvoltă din ce în ce mai mult şi să provoace marile companii străine care folosesc mâna de muncă din Arad să investească în proiecte comunitare, în investiţii durabile, în locuinţe pentru familiile tinere care muncesc în respectivele companii, în locuri de joacă pentru copii, în acţiuni pentru protecţia mediului şi regenerarea materiilor prime folosite în activitatea de producţie, să construiască centre comunitare, biblioteci de cartier sau chiar şi noi biserici în comunităţile care nu beneficiază de un locaş de cult propriu. Prin urmare, companiile trebuie educate şi determinate prin acţiunile conducerii locale să dea ceva înapoi comunităţii în mijlocul căreia îşi desfăşoară activitatea şi a cărei mână de muncă o folosesc.
Şosele fără gropi şi asfaltarea tuturor străzilor din cartiere
Toţi cei care locuiesc în Arad trăiesc zilnic cu spaima transportului în comun şi cu teama aglomeraţiei din trafic, mai ales după ce a început acţiunea de înlocuire a vechilor linii de tramvai şi de refacere a carosabilului, în prezent lucrările demarându-se pe tronsonul cuprins între cartierele Făt-Frumos – UTA. E lăudabil faptul că se încearcă refacerea carosabilului şi a infrastructurii în zonele de maximă importanţă a oraşului. Totuşi, trebuie să se pună mai mult accent şi pe străzile din cartierele mărginaşe, lipsite de asfalt, Bujacul fiind exemplul clasic în acest sens. Lucrările de canalizare şi asfaltarea străzilor trebuie să devină o prioritate pentru fiecare cartier. E drept că se lucrează mai peste tot în Arad şi tot mai multe şosele sunt refăcute. Rămâne de văzut cum va arăta totul la finalul lucrărilor şi dacă vom avea parte de străzi fără gropi şi cartiere în care locuitorii să beneficieze de facilităţile pe care le-au aşteptat de atâţia ani.
Parcuri în toate cartierele, locuri de joacă şi centre comunitare
Spaţiile verzi tind să dispară în Arad, ca urmare a ritmului alarmant în care se construieşte, mai ales în cartiere, unde parcurile sau zonele verzi aproape că nu mai există iar locurile de joacă pentru copii sunt adesea inexistente. De aceea, aş pleda pentru amenajarea de parcuri şi zone verzi în fiecare cartier şi zone de joacă pentru copii, ferite de pericolul şoselelor, recondiţionarea terenurilor de sport din preajma şcolilor de cartier şi înfiinţarea de mici biblioteci sau centre culturale comunitare, de care să poată beneficia toţi cei interesaţi şi mai ales tinerii. De asemenea, tinerilor din cartiere trebuie să li se permită să se exprime, să existe o sală de întâlniri în fiecare cartier în care aceştia să poată să pună bazele unei trupe de muzică, să picteze, să scrie, să pună la cale acţiuni ecologice sau ieşiri în natură. În funcţionarea unor astfel de centre culturale de cartier pot fi implicate şcolile din zonă şi chiar bisericile din comunitate, astfel încât tinerii să aibă un sprijin în ceea ce vor să înfăptuiască, însă fără a fi obligaţi să urmeze un anumit tipar de comportament, accentul principal urmând să se pună de ideea diversităţii şi a liberei exprimări.
Campus studenţesc, facilităţi pentru studenţi şi dreptul la implicare
Cu două universităţi mari, Aradul are o viaţă academică destul de bogată, însă nu se poate compara cu cea din Timişoara, asta şi pentru că studenţii sunt împrăştiaţi în tot felul de cămine prin diferite zone ale Aradului, pentru că nimeni nu s-a gândit să investească în construirea unui campus studenţesc menit să reunească spaţiile de cazare pentru studenţi, cantine, biblioteci, zone de agrement, săli de sport şi săli de cursuri. Astfel că se face şcoală aşa cum se poate: sălile de curs sunt în cartierul Micălaca, iar căminul în Aurel Vlaicu, iar pentru a ajunge dintr-un loc în altul trebuie să străbaţi tot oraşul. Aş insista pe ideea construirii unui campus studenţesc (zona cea mai potrivită pare a fi cartierul Subcetate), conştient fiind de faptul că studenţii trebuie să îşi vadă de viaţa studenţească, nu să călătorească prin oraş pentru a ajunge dintr-un loc în altul. De asemenea, studenţilor trebuie să li se permită să se implice în problemele comunităţii, să fie luaţi în seamă atunci când au ceva de spus şi să se dorească prezenţa lor în diferite proiecte de interes general, studenţilor bine pregătiţi permiţându-li-se să lucreze, în cazul unor programe de tip internship, în administraţia locală, în diferite departamente şi servicii în slujba comunităţii.
Cu toţii ne dorim multe lucruri şi am vrea ca oraşele în care locuim să arate la fel sau chiar mai bine decât oraşele de frunte ale Europei. Deocamdată, trebuie să fim obiectivi şi să observăm realitatea care ne înconjoară şi să vedem ce putem face. Şi în ceea ce priveşte Aradul, nu trebuie să privim problemele la grămadă şi să uităm esenţialul. Problemele cu care ne confruntăm sunt diferite, de la caz la caz, de la cartier la cartier. Administraţia locală trebuie să se obişnuiască cu ideea de a ieşi în mijlocul oamenilor şi a ţine seama de dorinţele lor. Şi asta pentru că prima prioritate a celui ales în funcţia de conducere trebuie să fie interesul cetăţeanului, prosperitatea individului, care aduce după sine prosperitatea comunităţii. În definitiv, marea schimbare de care Aradul are nevoie e cea de mentalitate, de înţelegere a prezentului şi de planificare optimă a unui viitor prosper. Sunt conştient că e o utopie să credem că o persoană care candidează la o funcţie în aparatul administrativ nu se gândeşte şi la interesul personal (adesea, numai la interesul personal). Clasa politică nu se va schimba de la sine, din proprie voinţă, fapt pentru care schimbarea trebuie să plece tot de la noi şi de felul în care vedem lucrurile şi ne organizăm viaţa. Mai mult decât atât, trebuie să înţelegem că puterea e în mâna noastră, a cetăţenilor şi că trebuie să fim un ghimpe incomod în coasta celor care ne conduc, de fiecare dată când uită de noi.
Numai aşa vom schimba Aradul. Numai aşa putem schimba România.
Acest articol participă în concursul organizat de cotidianul “Iaşi Plus” şi “VisUrât”
