Niciun weekend nu e weekend dacă nu faci cel puţin o ieşire în natură. E unul din principiile pe care vreau să le pun în practică de care să nu mă demit.
Astăzi, balta de sub podul din cartierul alba-iulian Partoş mi-a prilejuit o ieşire la pescuit relaxantă, alături de Luca şi DJ. Nu ne-am propus mari ţeluri în ceea ce priveşte dimensiunea capturii; pur şi simplu ştiam de la DJ că putem pescui reginuţe foarte uşor şi le putem integra în acvariul nostru, unde mai aveam o reginuţă, prinsă de DJ cu un simplu fir de pescuit, fără undiţă. Cu cele două undiţe ale lui Luca şi noua undiţă cumpărată de DJ, am pornit spre Partoş, unde DJ a pescuit patru reginuţe şi m-a provocat şi pe mine să le “vânez” cu tact şi răbdare; am prins şi eu trei, cu undiţa sa, iar a patra mi-a scăpat din ac. Asta e! Am mâncat, ne-am umflat de bere şi Luca, alături de DJ, s-au luptat să prindă o ştiucă pe care o văzuseră; n-au reuşit s-o prindă, de data asta. Într-un final, am pornit spre casă, cu şapte reginuţe în sticla (golită) de Golden, pe care le-am pus în acvariu, care, cu atâţia peşti, pare un pic suprapopulat. Oricum, arată foarte bine şi peştii par mulţumiţi de noul mediu, curat şi plin de mâncare. E un început şi ăsta. Mai e puţin şi vom vom prinde şi peşti mai mari…
P.S. Între timp, cinci dintre reginuţe nu s-au putut adapta regimului şi au trecut în lumea peştilor fericiţi, unde nu sunt nici momeli, nici durerea cârligului, nici suspin după fraţii din baltă, ci viermişori şi oxigen fără de sfârşit.








