“Alege-ţi stăpânii”, spotul realizat de Dan Pavel pentru Antena 3, cu ocazia alegerilor locale, nu a primit aprobarea Consiliului Naţional al Audiovizualului, fapt pentru care nu poate fi difuzat de televiziunea amintită, întrucât, conform declaraţiilor lui Dan Pavel, CNA-ul îl consideră “antisocial”, “fascist”, “negativist”, “face apologia comunismului”, “se refera la presedinti, dar acum e campanie pentru locale”, “nu indeamna explicit la vot”, “este un spot electoral neasumat de nimeni si care nu e difuzat în emisiuni electorale” respectiv “stapanii nu-i alegem, cei pe care-i alegem sunt slujitorii poporului, nu stapâni”*.
Sincer, clipul realizat de Dan Pavel mi s-a părut mai mult decât un spot menit să te îndemne să mergi la vot, e un manifest plin de simboluri şi bogat în semnificaţii, bine realizat şi mustind a inteligenţă. Societatea, ierarhizarea şi tendinţele de uniformizare a indivizilor, care devin simple obiecte, numere statistice (simbolul câilor egali de înălţime şi diferenţierea pe sexe prin cifrele XX şi XY) sunt cât se poate de bine reprezentată, iar aluzia la perioada comunistă ca simbol al opresiunii şi a incapacităţii individuale de a decide pentru propria soartă sunt atât de bine conturate, încât trag un semnal de alarmă pentru cetăţeanul aflat în faţa deciziei electorale. Stăpânii sunt cei pe care îi alegem, pentru că, în fond, ei ajung, într-un fel sau altul, să ne marcheze existenţele. Momentul electoral e cel în care se decide soarta noastră şi de felul în care ştim să discernem mesajele şi personajele politice depinde viitorul nostru.
De ce nu au acceptat cei de la CNA acest spot? În primul rând, pentru că nu i-au înţeles mesajul şi în al doilea rând pentru că s-au temut de stilul direct de abordare al acestuia. Decizia CNA e clar una arbitrară şi invocă nişte motive puerile, nedemne de inteligenţa celor care compun acest Consiliu al cenzurii. Nimeni nu poate opri libertatea de exprimare, propagarea ideilor democratice şi libertatea individuală. Şi tocmai acest lucru în promovează spotul lui Dan Pavel:
* Citate preluate de aici.








Posted by Anahoretul on mai 9, 2008 at 2:09 pm
E adevărat, clipul e bine relizat dar totusi mai mult decat a te indemna la vot, iti arata cumva ca destinul e implacabil , se resimte din plin duhul unei dictaturi indiferent de presedintii care au condus pana acum… si se pare ca asa va fi si in viitor. Clipul este putin apocaliptic si dupa parerea mea mai mult descurajaza decat sa amine, oricum e foarte futurist.
Posted by Horhelinhio on decembrie 29, 2008 at 5:21 pm
da pavel nu are propriul lui blog..cel kre a facut animatia??..pls..dk are..va rog mult sa postati un lnk la ceva ce-i apartine (blog,site,etc
)..ciao!1
Posted by Allen on decembrie 31, 2008 at 3:40 pm
Pe moment nu am nicio informaţie de genul ăsta, însă mă voi interesa şi revin cu informaţii. Mersi de pont!