Un prim-ministru sincer
5 05 2008Donald Tusk, premierul Poloniei, a impresionat opinia publică prin stilul său direct şi sincer de a aborda problemele ţării sale. Vorbind despre realităţile din Polonia, el a declarat, într-un interviu acordat revistei “Time”:
“Nu avem nici petrol, nici gaze naturale. Nu avem nici cercetători de elită. Centrele noastre de cercetare sunt cu mult în urma altora. Nu vom fi niciodată o atracţie turistică extraordinară. În anumite aspecte, Polonia e chiar o ţară mediocră. Însă singura resursă naturală pe care o avem şi cu care vrem să concurăm e libertatea”
În schimb, noi, românii, avem resurse naturale, adevărate genii în multe domenii şi un mare potenţial turistic. Şi avem şi libertate. Poate că modul onest al premierului polonez, de a recunoaşte lucrurile care nu merg sau care nu au nici o şansă în Polonia ar trebui să fie un model şi pentru noi şi clasa noastră politică. Oneşti, cu cărţile pe faţă, să spunem ce nu merge, ce e greşit şi să vedem ce putem face. Însă pentru a coordona o asemenea acţiune e nevoie de politicieni deştepţi. Şi p-ăştia nu prea-i avem!











.jpg)

Nu exista asa ceva…(prim-ministru sincer)