Pe prima pagină a cotidianului “România Liberă” de sâmbătă-duminică (3-4 mai a.c.) apare cu litere de-o şchioapă titlul: “Micuţa Picasso s-a rătăcit între artă şi divertisment”, în timp ce în articolul de trei paragrafe vrea să arate cum Alexandra Nechita, pictoriţa americană de origine română s-a pierdut pe drum şi nu mai e la înălţime, la fel în trecut, fapt pentru care până şi criticii nu o mai acceptă.
Stilul românesc de a călca în picioare tot ca avem mai valoros se repetă şi în cazul acestui articol. Autorul articolului, Petre Bădică, uită să precizeze că Alexandra Nechita a creat un adevărat fenomen în cadrul picturii cubiste contemporane, accentul fundamental pe care îl pune în picturile sale pe tema păcii fiind de negăsit într-o asemenea amploare în arta contemporană sau că muzeul de artă din Orange County, Los Angeles,, poartă numele româncei.
Şi chiar dacă pictoriţa ar trece printr-o criza de inspiraţie, tot nu s-ar cuveni ca în douăzeci de rânduri un neica-nimeni să arunce cu noroi într-o artistă despre care se va mai scrie şi se va mai vorbi poate la fel cum se vorbeşte acum despre Brâncuşi sau Grigorescu. Ce a făcut România pentru Alexandra Nechita? Aud? Exact, nimic. Atât că s-a profitat de pe seama imaginii ei, ţinându-se sus şi tare că e de origine română.
Aşa că în loc să ne îngropăm valorile s-ar cuveni să le apărăm. Dar poate că ăsta e destinul oricărui om de cultură român de valoare mondială. L-a fel s-a întâmplat cu Brâncuşi, Eugen Ionescu, Eliade şi mulţi alţii. Primii care i-au condamnat au fost conaţionalii lor. Pentru ca la douăzeci de ani de la moartea lor să le dedice ani comemorativi, simpozione şi să le ridice statui la intersecţii. Aşa e şi cu Alexandra Nechita. Rătăcită nu e ea, noi suntem prea orbi, în rătăcirea noastră, să vedem adevăratele valori…
