Neajunsul de a trăi într-un oraş mic

Nu ştiu cum s-a făcut, dar am ajuns, într-un fel sau altul, să părăsesc un oraş mare şi frumos (Arad) pentru a veni la facultate într-un oraş mic şi plictisitor (Alba Iulia). Au trecut aproape patru ani de când sunt în Alba Iulia şi aproape la fiecare lucru de care aveam nevoie sau pe care trebuia să îl fac, îmi dădeam seama ce prost am putut fi să părăsesc un oraş cu de toate şi să vin acolo unde viaţa e liniştită şi nu se întâmplă nimic. Dacă ieşi noaptea pe bulevardele (sunt, de fapt, străzi în toată regula) Alba Iuliei, vei vedea că totul e mort, poate doar puţină agitaţie în bodegile cu pretenţii de club de la parterele blocurilor. Dacă vrei să cumperi un lucru mai acătări, nu vei găsi, aşa ceva nu se găseşte la noi. Ce mai salvează situaţia, e mall-ul deschis nu de mult timp, mall dominat de aceeaşi mentalitate să nu zic rustică, în care oamenii de rând merg la mall numai pentru hipermarketul Trid…nt, că în rest sunt numai scumpături inutile. În fond, toată problema porneşte de la mentalitatea oamenilor, care s-au obişnuit să trăiască ca la ţară, să se limiteze la o catedrala, la două intersecţii şi un semafor. Nu mă plâng, dacă am fost idiot şi am ales calmul oraşului mic, trebuie să suport consecinţele.  Mi-am făcut-o cu mâna mea. Adesea am impresia că ori m-am întors în timp, ori în oraşelul asta mic în care îmi fac eu veacul nu locuiesc tineri, căci sunt plecaţi la studii sau s-au mutat de totul în oraşe mai interesante, cum ar fi cosmopolitul Cluj. Şi atunci mă gândesc: cred că mă mut şi eu în Arad.